Categories: Fără categorie

Jill Biden se întâlneşte cu Carmen Iohannis şi vizitează o şcoală care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, va avea, sâmbătă, o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, şi va vizita o şcoală publică din Bucureşti care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi, potrivit Agerpres.

Jill Biden a ajuns în România, vineri, la Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.

Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Prima Doamnă a SUA o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că scopul călătoriei sale în cele două state este de “a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin”.

“De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari”, a adăugat Jill Biden.

Prima Doamnă a Statelor Unite este însoţită în această călătorie de secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried. Din delegaţia care o va însoţi pe Jill Biden în România vor face parte, de asemenea, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 – 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More