Superbet Group anunță numirea lui Jimmy Maymann în calitate de Vice-Președinte al Consiliului de Administrație, având un mandat care a început pe 26 aprilie 2023.
În urma numirii lui Hans-Holger Albrecht în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație (CA), Superbet Group continuă să își consolideze echipa de leadership, prin recrutarea, pentru poziții cheie în cadrul CA, a unor lideri de business recunoscuți la nivel global în industriile de tehnologie și entertainment.
Potrivit unui comunicat de presă, Jimmy Maymann deține o experiență impresionantă la nivel de conducere, în diverse consilii de administrație, la care se adaugă și un palmares consistent de inovator și antreprenor, specializat în crearea, dezvoltarea și transformarea unor companii din domenii precum tehnologie, media, servicii digitale, telecomunicații și ONG-uri.
Din rolul său de investitor în startup-uri de tehnologie, el a fost esențial în crearea a mai mult de zece companii, fiind, de asemenea, implicat și într-o serie de vânzări de succes. Cel mai relevant exemplu în acest sens îl reprezintă Goviral, o platformă online de conținut video co-fondată de Jimmy Maymann, care a fost achiziționată de către compania americană AOL în anul 2011.
În prezent, Jimmy este președinte al startup-ului UNLive (platformă globală de conținut cultural), TV2 Danemarca (media) și AirHelp Inc. (servicii de compensare a biletelor de transport aerian). De asemenea, el deține funcții non-executive în cadrul companiilor Telia AB (telecom), Pitzner Group (investiții comerciale) și The Maternity Foundation (ONG internațional).
Anterior, Jimmy a fost Vice-Președinte Executiv pentru conținutul dedicat portofoliului de brand-uri, în cadrul AOL, reușind performanța de a avea 499 de milioane de vizitatori unici lunar. În prealabil, Jimmy a fost CEO al platformei de știri “The Huffington Post”, fiind responsabil pentru dezvoltarea și implementarea unei strategii de extindere la nivel global, care a culminat cu deschiderea de 15 ediții în piețe internaționale și a avut ca rezultat creșterea audienței de la 35 de milioane la aproximativ 210 milioane de vizitatori unici lunar.
Jimmy Maymann a declarat: „Sunt încântat să preiau rolul de Vice-Președinte și să îmi ofer experiența, lucrând alături de Consiliul de Administrație al Grupului Superbet pentru a îndeplini obiectivul principal al companiei, acela de a deveni lider global al industriei de tehnologie și entertainment, asigurând, în același timp, un mediu de joc responsabil.”
„Jimmy Maymann deține o experiența impresionantă, care îmbină natural proiectele antreprenoriale de succes cu roluri de importanță strategică în organizații multinaționale. De aceea, el se potrivește perfect cu gândirea și cultura organizațională pe care le încurajăm în cadrul colectivului nostru. Suntem încrezători că Jimmy va avea un impact important asupra strategiei Grupului și a modelului nostru de business. Împreună vom construi un viitor și mai promițător pentru Superbet”, a spus Hans Holger-Albrecht, Președinte al Consiliului de Administrație, Superbet Group.
„Echipa noastră de conducere și-a asumat un angajament ferm către creștere sustenabilă și extindere internațională, încurajând inovația și oferind o experiență unică pentru clienții noștri.
Numirea lui Jimmy Maymann în calitate de Vice-Președinte al CA reconfirmă aspirațiile noastre de a transforma compania într-un lider global al industriei, recrutând lideri de top care au o perspectivă clară asupra ambițiilor pentru viitor pe care le are această organizație”, a declarat Johnny Hartnett, CEO, Superbet Group.
“Suntem foarte mulțumiți de creșterea exponențială a Grupului Superbet și recunoaștem faptul că este rezultatul muncii depuse de o excelentă echipă de leadership, ai cărei membri dețin o vastă experiență internațională în domenii de business precum tehnologie, entertainment sau piețe financiare. Faptul că Jimmy s-a alăturat Consiliului de Administrație din poziția de Vice-Președinte demonstrează că acționăm conform unei strategii pe termen lung, în baza căreia dorim să ne extindem, în mod sustenabil, pe piețele internaționale”, consideră Sacha Dragic, Fondator și Membru al Consiliului de Administrație, Superbet Group.
Fondat în anul 2008, Superbet este o companie de tech & entertainment, fiind liderul industriei de pariuri sportive din România. De asemenea, grupul este prezent în 10 țări, cele mai importante piețe fiind în România, Belgia și Polonia. Între acționarii grupului se află și gigantul american Blackstone, cel mai mare fond de investiții din lume, care a realizat, în 2019, o investiție strategică minoritară în valoare de 175 milioane Euro. Superbet este membru al IBIA (Asociația Internațională de Integritate în Betting) și singura companie românească premiată de patru ori în cadrul Central & Eastern European Gaming Conference cu trofeul de excelență în regiune – Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est. Cea mai influentă publicație a industriei global de profil, EGR (eGaming Review), a plasat Superbet Group pe locul 11 global în cadrul topului EGR Power 50 din anul 2022.