Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOrganizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au transmis duminică scuze creştinilor în urma reacţiilor critice stârnite de imaginea parodie LGBT a picturii Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci prezentată vineri la ceremonia de deschidere, susţinând că aceasta a urmărit să ilustreze “toleranţa” şi “diversitatea”, potrivit agenţiilor Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Respectiva imagine imită pictura cu ultima cină a lui Hristos, Cina cea de Taină, reprezentând apostolii în personaje travestite. Această reprezentare “include scene de luare în derâdere şi batjocorire a creştinismului”, a reacţionat Biserica Catolică franceză, printre numeroasele reacţii de protest în urma acelei apariţii la ceremonia de deschidere.
“Categoric nu am avut niciodată intenţia de a arăta lipsă de respect faţă de vreun grup religios”, a răspuns la o conferinţă de presă directoarea de comunicare a Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice, Anne Descamps, insistând că ceremonia de deschidere “a încercat să celebreze toleranţa comunităţii”. “Noi considerăm că această ambiţie a fost atinsă. Dacă unii oameni s-au simţit ofensaţi, ne pare foarte rău”, a adăugat ea.
De partea sa, directorul artistic al ceremoniei de deschidere, Thomas Jolly, a negat că s-ar fi inspirat din tabloul Cina cea de Taină. “Nu de acolo m-am inspirat”, a susţinut acesta. “Nu veţi găsi niciodată la mine vreo intenţie de a batjocori, de a denigra, indiferent ce. Am dorit să fac o ceremonie care repară, care reconciliază (…) Noi am dorit să vorbim despre diversitate. Diversitatea înseamnă a fi împreună. Am dorit să includem pe toată lumea, doar atât”, a motivat directorul artistic.
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…
Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…
Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…
Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…
Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…
Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…
This website uses cookies.
Read More