International

Joe Biden către migranţi: Nu veniţi în SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, le-a cerut marţi minorilor şi familiilor fără documente, protagonişti ai ultimului val de migraţie către Statele Unite, să rămână în ţările lor, transmite EFE, potrivit Agerpres.

”Nu veniţi (în SUA). Nu vă părăsiţi satul, oraşul sau comunitatea”, a declarat Biden într-un interviu la ABC News care va fi difuzat miercuri şi din care postul de televiziune a prezentat deja câteva fragmente.

Acesta a fost mesajul transmis de Biden pe fondul creşterii numărului de minori neînsoţiţi şi fără documente care în ultima săptămână traversează Mexicul în direcţia SUA, în pofida faptului că frontiera comună este închisă din cauza restricţiilor antiepidemice.

Casa Albă se află sub presiune pentru a da un răspuns la situaţia miilor de minori fără documente care se află în centre de detenţie frontaliere sau în adăposturi ale Departamentului Sănătăţii (HHS).

Potrivit postului CBS News, peste 4.200 de migranţi minori neînsoţiţi se aflau duminică în centre de detenţie provizorie ale Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierelor (CBP).

Confruntat cu această situaţie, Biden a trimis la începutul lunii o amplă delegaţie formată din consilieri de-ai săi pentru a vizita frontiera din statul Texas şi a luat mai multe măsuri, printre care mobilizarea pentru 90 de zile a Agenţiei Federale de Gestionare a Urgenţelor (FEMA), care să se ocupe de minori.

Totuşi, Casa Albă a evitat să descrie situaţia de la frontieră drept ”criză”, termen folosit în schimb de opoziţia republicană, şi insistă că este vorba despre ”o provocare” şi ”o mare problemă”.

Întrebat marţi de jurnalişti, Biden a exclus posibilitatea de a vizita ”deocamdată” frontiera cu Mexicul.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

o oră ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

o oră ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

o oră ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

2 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

2 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More