International

Joe Biden gafează din nou… a confundat Cambodgia, unde se află, cu Columbia

Asia de Sud-Est a primit sâmbătă un nou membru surpriză venind din cealaltă parte a lumii, Columbia, cel puţin pentru moment, în urma unui lapsus verbal al preşedintelui american Joe Biden, comentează France Presse, potrivit Agerpres.

“Ţin să mulţumesc premierului pentru leadership-ul Columbiei la preşedinţia ASEAN”, a declarat preşedintele american, în deschiderea summitului naţiunilor din Asia de Sud-Est la Phnom Penh, alături de premierul cambodgian Hun Sen.

Columbia, ţară din America de Sud, pare să fie în spiritul preşedintelui american, căci el a comis aceeaşi eroare când a plecat de la Casa Albă pentru lunga sa călătorie în Asia.

El a declarat jurnaliştilor că “se îndreaptă spre Columbia”, corectându-se rapid “vreau să spun Cambodgia”.

Joe Biden, care va împlini 80 de ani în această lună, este reputat pentru numeroasele sale gafe de la începutul carierei sale la Washington, notează AFP.

Ultima din această serie care se limitează tot la geografie este totuşi mai puţin jenantă decât cea a vicepreşedintelui său, în septembrie, în Coreea de Sud.

Kamala Harris, aflată într-o vizită în zona demilitarizată ce separă Coreea de Nord de Coreea de Sud, declarase că SUA au o “alianţă cu Republica Coreea de Nord. Şi că aceasta este o alianţă puternică şi durabilă”, notează AFP.

Articole recente

China acuză SUA de “subminarea regulilor comerciale” după ce Trump a făcut presiuni asupra ţărilor NATO

Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…

12 minute ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

29 de minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

42 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More