International

Joe Biden va discuta vineri telefonic cu Xi Jinping despre situaţia din Ucraina

Preşedintele american Joe Biden va discuta telefonic vineri cu omologul său chinez Xi Jinping, despre “războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi alte chestiuni de interes comun”, a anunţat joi Casa Albă, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

“Este vorba despre eforturile în derulare de a menţine deschise canalele de comunicare între Statele Unite şi Republica Populară Chineză”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat transmis de purtătoarea de cuvânt Jen Psaki.

Cei doi lideri vor discuta despre “concurenţă” între Washington şi Beijing, “precum şi despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi alte chestiuni de interes comun”, a precizat ea.

Conducerea Chinei nu a condamnat explicit invadarea Ucrainei de către Rusia, iar liderii occidentali l-au abordat pe Xi Jinping pentru a vedea dacă este posibilă o mediere a Chinei în conflict, potrivit dpa.

SUA au caracterizat recent drept “profund îngrijorătoare” poziţia de “aliniere a Chinei cu Rusia” în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, după o întâlnire la Roma între consilierul pentru securitate naţională american Jake Sullivan şi Yang Jiechi, cel mai înalt responsabil al diplomaţiei Partidului Comunist Chinez.

Întâlnirea de înalt nivel de la Roma, care a durat şapte ore, a fost calificată drept “intensă” şi “foarte sinceră” de un înalt responsabil de la Casa Albă.

Ea s-a derulat într-un context tensionat, în presa americană circulând informaţii potrivit cărora Moscova ar fi cerut Beijingului să-i furnizeze un ajutor economic şi militar pentru a-şi susţine invazia în Ucraina.

Departamentul de Stat american a anunţat că urmăreşte “foarte îndeaproape în ce măsură China sau oricare altă ţară furnizează o asistenţă Rusiei, fie că este vorba de o asistenţă materială, economică sau financiară”.

Beijingul dispune de “pârghii foarte importante” asupra Moscovei, care i-ar putea permite “să pună capăt acestei violenţe nebuneşti” în Ucraina, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

În replică, China le-a reproşat americanilor că răspândesc “ştiri false”.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

30 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

32 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

38 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

42 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

47 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

51 de minute ago

This website uses cookies.

Read More