Energie

Johann Pleininger (OMV): Decizia finală de investiţii pentru gazele din Marea Neagră va fi luată în trimestrul I din 2022, ceea ce înseamnă că Legea offshore va trebui adoptată în prima jumătate a lui 2021

O decizie finală de investiţii cu privire la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră urmează să fie adoptată în primul trimestru din 2022, a declarat joi directorul de upstream de la grupul OMV, Johann Pleininger, informează S&P Global Platts.

Grupul austriac OMV, prin subsidiara OMV Petrom, şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Zăcământul a fost descoperit în 2012, însă dezvoltarea sa a fost amânată de mai multe ori, după ce România a implementat modificări legislative considerate nefavorabile de către dezvoltatori.

 

Autorităţile române au promis să modifice legislaţia offshore cu o nouă propunere aşteptată în primul trimestru.

“Decizia finală de investiţii va fi luată în primul trimestru din 2022. Aceasta înseamnă că Legea offshore va trebui adoptată de Guvernul român în prima jumătate a lui 2021”, a spus Johann Pleininger, la o conferinţă de presă prilejuită de publicarea rezultatelor pe anul 2021.

Pleininger a adăugat că producţia de gaze la zăcământul Neptun este aşteptată să demareze undeva la finele lui 2025.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei Dan Drăgan declara în luna noiembrie a anului trecut că noua Lege offshore va fi una deplin transparentă.

“Obiectivul este să eliminăm mai multe bariere şi să deblocăm investiţii importante în Marea Neagră”, a spus Dan Drăgan la acea dată, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat a adăugat că noi companii sunt interesate să efectueze lucrări de explorare offshore în România şi de asemenea că gazele din Marea Neagră vor fi exportate, în regiune după finalizarea primei faze a gazoductului BRUA.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

2 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

2 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

2 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

3 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

3 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More