Categories: Fără categorie

Josep Borrell le va propune liderilor UE noi sancţiuni împotriva Rusiei

Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell a recomandat marţi adoptarea de noi sancţiuni împotriva Kremlinului, după afrontul suferit în timpul vizitei sale la Moscova şi şi-a anunţat intenţia de a face propuneri în acest sens statelor membre, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

“Guvernul rus se află pe o cale autoritară şi este fără milă în cazul Navalnîi (…) Ar fi bine să prevedem sancţiuni. Îmi voi folosi dreptul de iniţiativă şi voi face propuneri care vor combina acţiuni pentru lupta împotriva dezinformării şi a atacurilor cibernetice”, a declarat el în faţa Parlamentului European reunit la Bruxelles.

Noile sancţiuni ar urma să fie evaluate în următoarele săptămâni, a mai spus şeful diplomaţiei UE, precizând că această chestiune va fi abordată la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE din 22 februarie şi la un summit UE din martie.

Rusia a expulzat vineri trei diplomaţi din Germania, Suedia şi Polonia pentru că aceştia ar fi participat la demonstraţiile de susţinere a opozantului Aleksei Navalnîi.

Anunţul a fost făcut în timp ce şeful diplomaţiei UE se afla într-o vizită oficială la Moscova, unde acesta susţine că a aflat de pe social media despre expulzările de vineri ale diplomaţilor europeni, în timp ce discuta cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Germania, Suedia şi Polonia au anunţat luni că vor expulza câte un diplomat rus în replică la deciziile anunţate vineri de Rusia.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

2 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

4 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More