International

Josep Borrell: Nu ne putem gândi că umbrela protectoare a SUA va fi mereu deschisă (interviu pentru EFE)

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a avertizat luni, într-un interviu acordat EFE, de la Kiev, că Europa trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea de a primi mai puţină protecţie de la Washington şi a subliniat paşii pe care i-a făcut Bătrânul Continent pentru a-şi reduce dependenţa de SUA.

“Nu ne putem gândi că umbrela protectoare a Statelor Unite va fi mereu deschisă şi că ne va garanta securitatea pe care, în primul şi-n primul rând, trebuie să ne-o garantăm singuri”, a declarat Borrell, într-un bilanţ al celor cinci ani în care s-a aflat la conducerea diplomaţiei comunitare, cu puţin timp înainte de a-şi încheia ultima vizită în Ucraina în această calitate.

Înconjurat de tancuri ruseşti carbonizate, expuse în Piaţa Sf. Mihail din capitala Ucrainei, unde a reafirmat continuitatea sprijinului european după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA, Borrell s-a declarat artizanul promovării autosuficienţei europene în chestiuni de securitate.

“Eu nu am avut nevoie ca Trump să ajung la preşedinţia SUA pentru a declara de la bun început că Europa trebuie să-şi asigure securitatea şi apărarea în mod mai autonom”, a afirmat Borrell, care a subliniat că invazia militară rusă a Ucrainei, în februarie 2022, a făcut ca UE să se îndrepte mai rapid spre acest obiectiv.

Ghearele ursului

“Când vezi urechile lupului, sau labele ursului, abia atunci reacţionezi, iar în acest caz le-am văzut, chiar dacă este altcineva care plăteşte consecinţele în ceea ce priveşte distrugerea materială şi pierderea de vieţi omeneşti”, a declarat Borrell, cu referire la agresiunea militară rusă şi la efectele pe care aceasta le are în Ucraina.

Politicianul spaniol a reamintit că UE a luat decizii fără precedent în timpul acestui război, precum finanţarea achiziţiei de material militar pentru o ţară aflată în război.

Împreună, UE şi statele membre au contribuit cu o sumă “deloc de neglijat” de aproape 44 de miliarde de euro, a adăugat el.

Borrell a mai subliniat că UE este principalul donator al Ucrainei dacă se adaugă ajutorul militar şi civil, aproape jumătate din totalul fondurilor fiind trimise la Kiev de către toţi partenerii săi.

Înaltul oficial european a mai menţionat printre progresele către autonomia strategică europeană şi creşterea cheltuielilor militare pe care, după ani de rezistenţă şi în conformitate cu ceea ce ceruse Donald Trump în timpul primului său mandat de preşedinte, au adoptat-o după începerea invaziei ruse asupra Ucrainei ţări cu cea mai mare pondere în UE şi NATO, cum este cazul Germaniei.

O lume mai periculoasă

Totodată, Borrell a avertizat că aceşti paşi nu sunt suficienţi, ţinând cont de modul în care a evoluat situaţia pe continent şi la nivel internaţional în ultimii cinci ani.

“Lumea de astăzi este mult mai periculoasă; avem un război care este foarte aproape de graniţele noastre, care implică o ţară pe care am declarat-o candidată şi deci partener preferat”, a conchis Borrell, care consideră că este o obligaţie ca Ucraina să fie în continuare ajutată.

“Ne-am angajat să ajutăm această ţară şi cred că angajamentele trebuie respectate”, a încheiat Borrell, potrivit Agerpres.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

14 minute ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

18 minute ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

21 de minute ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

24 de minute ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

4 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More