Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe, Josep Borrell, a cerut sâmbătă încetarea violenţelor în Israel, teritoriile palestiniene ocupate şi Liban şi a subliniat că, deşi Israelul “are dreptul să se apere”, orice răspuns trebuie să fie “proporţional”, transmite EFE, potrivit Agerpres.
“UE cere încetarea imediată a violenţelor. Trebuie făcut tot posibilul pentru a preveni extinderea conflictului. Îndemnăm toate părţile să dea dovadă de cea mai mare reţinere, să evite o nouă escaladare şi să promoveze calmul în timpul sărbătorilor religioase în curs”, a declarat Borrell, citat într-un comunicat de presă, după escaladarea tensiunii dintre israelieni şi palestinieni din ultimele zile.
Nu mai departe de vineri, un italian a fost ucis şi cel puţin cinci persoane au fost rănite într-un schimb de focuri şi un incident în care a fost implicat un autoturism la Tel Aviv, în timp ce două femei israeliene au fost ucise şi o a treia a fost grav rănită într-un presupus atac palestinian cu armă de foc comis în nordul Cisiordaniei ocupate.
“Aseară au avut loc din nou atacuri teroriste letale la Tel Aviv, dintre care unul a provocat moartea unui turist italian. UE condamnă pe deplin toate aceste acte de violenţă. Trebuie să înceteze”, a îndemnat Borrell, care a cerut, de asemenea, să fie respectat statutul locurilor sfinte.
În numele Celor 27, Borrell a condamnat şi atacurile cu rachete ”fără discernământ” împotriva Israelului din Gaza şi Liban şi a subliniat că “Israelul are dreptul să se apere” dar, “în acelaşi timp, orice răspuns trebuie să fie proporţional”.
Acţiunile coincid cu o escaladare a tensiunii dintre israelieni şi palestinieni, care au început miercuri cu ciocniri între poliţie şi credincioşii musulmani la Moscheea Al Aqsa din Ierusalim şi au continuat cu schimburi importante de focuri cu miliţiile palestiniene din Fâşia Gaza şi din sudul Libanului.
Toate aceste violenţe au loc în a treia vineri a Ramadanului – care coincide cu Pesah (Paştele evreiesc) şi Vinerea Mare la catolici – o zi deosebit de tensionată în Ierusalim, când sute de mii de musulmani merg să se roage la moscheea Al Aqsa, unde inclusiv vineri dimineaţă s-au produs incidente minore cu poliţia.