Update articol:

JPMorgan se poziționează pe scăderea leului, pe piața valutară spot

lei bani

Banca de investiții JP Morgan, a anunțat marți că se poziționează long pe euro față de leul românesc pe piețele valutare spot (nn. anticipează aprecierea euro), politica de intervenție a țării părând să se schimbe, după primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, a scris Reuters.

Banca a declarat că mișcările leului de după victoria lui George Simion, liderul opoziției eurosceptice de extremă dreapta a țării, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, repetate duminică, au crescut șansele unei devalorizări a monedei naționale.

Într-o notă recentă, banca a schițat scenarii care includ o devalorizare de 3-5% și o devalorizare de 15-20%.

„Am argumenta pentru o probabilitate de 50/50 între cele două scenarii de devalorizare, dar evoluțiile de pe teren vor conta, de asemenea, enorm”, a declarat Anezka Christovova de la JPMorgan într-o notă către clienți.

Totuși, Christovova a spus că un rezultat diferit în al doilea tur al alegerilor prezidențiale sau o schimbare a retoricii lui Simion ar modifica aceste probabilități.

„…Alegem poziții lungi pe EURRON (presupunând o refinanțare zilnică a datoriei), vizând inițial o creștere totală de 5% față de nivelurile de dinainte de intervenție.”

BNR a anunțat, ieri, un curs de 5,0991 lei/euro, în creștere cu 1,22% față de ieri, un nou record istoric.

Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat că “psihoza” declanşată prin deprecierea leului a fost o “mişcare electorală cât se poate de penibilă”, susţinând că, din informaţiile pe care le are, “au fost anumite companii care au pariat împotriva leului”.

În urma rezultatului alegerilor, costul la care se împrumută statul a crescut. Pentru titlurile pe 10 ani, considerate referința pieței, acestea au crescut cu 40 puncte de bază și s-au apropiat de 8%, iar pentru titlurile pe șapte ani, dobânzile au crescut cu 30 puncte de bază, la 7,87%.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025