Afaceri

JTI: Ordonanța ”114 bis” arde piața legală a țigaretelor

JTI consideră că proiectul de Ordonanță de urgență publicat astăzi, prin care sunt prevăzute creșteri ale accizei la țigarete în mai puțin de o lună, va afecta profund piața legală și va pune în pericol veniturile suplimentare pe care Guvernul speră să le obțină, potrivit unui comunicat.

Compania menționează: “Ministerul Finanțelor aduce argumentul alinierii la Directiva 2011/64/UE, care prevede că incidența accizei în prețul mediu ponderat trebuie să fie 60%, invocând pericolul declanșării procedurii de infringement. Un pericol care de fapt nu există, prevederile Directivei fiind foarte clare: ajustarea se poate face până la 1 ianuarie al celui de al doilea an după ce incidența scade sub 60% (art. 11, alin. 1), adică până la 1 ianuarie 2021. O creștere de peste 10 euro în mai puțin de un an nu a mai avut loc din 2010, când contrabanda a ajuns la peste 36%, iar piața neagră a devenit subiect de discuție pe agenda CSAT.”

Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, a declarat „Și cu banii în buzunar și cu sufletul în rai nu se poate. Anunțarea unui nou Calendar, pentru a îndulci vestea creșterii accizei și a da senzația de predictibilitate fiscală, este inutilă, din moment ce, oricum, acesta va fi din nou schimbat, așa cum ne-a obișnuit Guvernul, prin sutele de modificări intempestive ale Codului Fiscal. Vara trecută, JTI a propus includerea în Codul Fiscal a unui mecanism prin care să se asigure menținerea anuală a incidenței de 60%, până la atingerea pragului de 115 Euro/mie, prag de la care această cerință europeană nu se mai aplică. Propunerea nu a fost luată în seamă, dar Guvernul a aprobat în decembrie, prin Ordonanța de urgență 114, o creștere punctuală abruptă și un Calendar pe trei ani, desființat după șapte luni, prin prezentul proiect. În prezent, prin această un fel de Ordonanța 114 bis, Guvernul propune o altă creștere intempestivă și un alt așa-zis Calendar… Suntem o organizație cu peste 1.200 de angajați, cu zeci de furnizori și mii de clienți, care au la rândul lor zeci de mii de salariați. Ne desfășurăm activitatea legal și plătim anual taxe de circa 800 de milioane de euro. Noi ne facem planuri de afaceri pe termen mediu și lung, spre deosebire de Guvern, care își face calcule de pe o zi pe alta. Avem nevoie de stabilirea clară a unui mecanism de menținere anuală a nivelului incidenței de 60% și a unui mod de calcul, nu de Calendare care nu sunt respectate. În loc de asta, ni se cere, din nou, să ne conformăm unei legi astăzi anunțată, mâine publicată, iar poimâine aprobată”.

JTI a trimis săptămâna trecută Ministerului Finanțelor Publice o scrisoare oficială prin care solicită majorarea accizei de la 1 ianuarie, nu de la 1 septembrie, pentru a avea timp de modificare a planurilor de afaceri, și pentru ca piața să poată absorbi creșterile de preț, fără a se orienta către produsele de contrabandă.

JTI, ca toate companiile legale din domeniu, depune eforturi mari și costisitoare pentru a se conforma la un cadru de reglementare din ce în ce mai restrictiv, potrivit comunicatului. Toate Directivele europene referitoare la produsele din tutun, de la producție și comercializare, până la taxare și publicitate, au fost transpuse în legislația națională, iar în prezent sunt implementate prevederile privind trasabilitatea.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

8 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

8 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

9 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More