Justitie

Judecătorul Cristi Danileţ revine în magistratură după ce a câştigat al treilea proces cu CSM

Cristi Danileţ a anunţat luni că a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură, urmând să revină în funcţia de judecător la Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres.

În urma acestei decizii, Danileţ va trebui să primească salariile restante din decembrie 2021, data când a fost suspendat din funcţie, până în prezent.

“Azi, am câştigat şi cel de al treilea dosar făcut de către Inspecţia Judiciară în care am fost sancţionat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către Curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului (…) Am fost suspendat din funcţie din data de 13 decembrie 2021 până azi, 24 aprilie 2023. Soluţia de revenirea a mea în magistratură e definitivă. Mulţumesc colegilor judecători şi procurori care m-au susţinut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulţumesc prietenilor din mediul fizic şi urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieşiri publice şi cu suport moral – a contat enorm!”, a scris Danileţ pe Facebook.

“Admite recursul declarat de Danileţ Vasilică Cristi împotriva Hotărârii nr.11J din 20 iulie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. 4/J/2022. Casează în parte hotărârea atacată. În baza art.100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică domnului Danileţ Vasilică Cristi – judecător în cadrul Tribunalului Cluj sancţiunea disciplinară constând în ‘diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni’, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza a doua din aceeaşi lege. Definitivă”, se arată în decizia de luni a unui complet de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Anterior, Danileţ a câştigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect – excluderea din magistratură.

Astfel, în luna februarie 2023, Instanţa supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri.

Concret, Danileţ a fost sancţionat pentru că ar fi făcut parte din două organizaţii neguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.

Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.

Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză.

Membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, de asemenea a ieşit din sistem.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More