International

Julian Assange, ”liber” după un acord cu justiţia americană; avionul în care se afla a decolat din Saipan

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un arhipelag american din Pacific, în cadrul unei audieri la finalul căreia a fost declarat ‘liber’ de către judecător, potrivit Reuters, precizează Agerpres.

Un avion privat care îl transporta pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, care tocmai a fost eliberat de justiţia americană, a decolat miercuri din Saipan, cea mai mare insulă din Comunitatea Insulelor Mariane de Nord, teritoriu neîncorporat al SUA în Oceanul Pacific, au constatat jurnaliştii de la AFP.

Aceasta marchează sfârşitul unei lungi bătălii judiciare pentru cetăţeanul australian, pe care SUA îl voiau comparând în faţa justiţiei pentru scurgerea în 2010 a zeci de mii de documente americane clasificate drept secrete ale apărării.

El poate de acum să se întoarcă în Australia.

În cursul audierii care a durat trei ore miercuri dimineaţă, fondatorul WikiLeaks a pledat vinovat pentru complot în vederea obţinerii şi divulgării de documente americane clasificate. Cu toate acestea, Assange a declarat că a crezut că activităţile sale erau protejate de Primul Amendament al Constituţiei SUA, care consacră libertatea de exprimare.

“În calitate de jurnalist, mi-am încurajat sursa să furnizeze informaţii clasificate pentru a le publica”, a declarat el în faţa instanţei.

“Am crezut că Primul Amendament protejează această activitate, dar accept că a fost (…) o încălcare” a Legii privind spionajul, a recunoscut Julian Assange.

În conformitate cu un acord făcut public luni de către procurorii americani, judecătoarea districtuală Ramona V. Manglona a acceptat pledoaria de vinovăţie a lui Julian Assange şi l-a declarat “liber” având în vedere durata detenţiei deja executate într-o închisoare britanică.

Julian Assange urma să se îmbarce într-un avion privat puţin după prânz (02:00 GMT) pe aeroportul din Saipan, în compania ambasadorilor australieni în SUA şi în Marea Britanie, cu destinaţia Canberra.

“Astăzi este o zi istorică. Se pune capăt la 14 ani de bătălii judiciare”, a declarat avocata Jennifer Robinson, referindu-se la soarta lui Assange, care a părăsit tribunalul din insula Saipan, teritoriu american din Insulele Mariane de Nord, fără să facă nicio declaraţie.

Premierul australian Anthony Albanese a salutat miercuri o “evoluţie binevenită” în cazul lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia americană.

Assange are interdicţia de a se întoarce în Statele Unite fără autorizaţie, a anunţat Ministerul american al Justiţiei, potrivit AFP.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

9 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

9 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

9 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More