International

Juncker critică reintroducerea controalelor la frontieră în Germania şi în alte state UE

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a fost şi premier al Luxemburgului timp de aproape 20 de ani, a criticat reintroducerea controalelor la frontieră în Germania şi în alte state ale Uniunii Europene, relatează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

“Aş vrea să se încheie. Oricine crede că poate reţine refugiaţi în număr mare şi alte persoane cu mandate de arestare la punctele de frontieră oficiale greşeşte”, a declarat el pentru dpa.

Potrivit acestuia, contrabandiştii fac tot posibilul pentru a evita controalele oficiale ale poliţiei. Acest lucru este valabil mai ales pentru regiunea din jurul Luxemburgului, unde traficul este intens la graniţele cu Germania, Franţa şi Belgia.

“Mă deranjează că pare să devină un lucru atât de normal să se reintroducă controalele la frontieră. Şi eu nu vreau să mă obişnuiesc cu asta”, a mai spus Juncker.

Germania a reintrodus controale la toate frontierele sale pe 16 septembrie, afirmând că a luat această măsură pentru limitarea “migraţiei ilegale” şi protejarea securităţii interne. Alte state UE au reintrodus şi ele controale la frontiere.

Acordul Schengen privind libera circulaţie, care urmează să împlinească anul viitor 40 de ani de la semnare, prevede controale la frontiere numai în mod excepţional, în cazul unei “ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne”, pe o perioadă iniţială de şase luni.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

10 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

11 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

12 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More