International

Justiţia americană a demarat o anchetă cu privire la creşterea preţurilor la ouă

Departamentul american al Justiţiei (DOJ) a demarat o anchetă preliminară asupra recentei creşteri explozive a preţurilor la ouă, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Ancheta se concentrează asupra posibilităţii ca o serie de companii, precum Cal-Maine Foods Inc. şi Rose Acre Farms Inc., să se fii înţeles între ele pentru a creşte preţurile şi a limita oferta, a precizat sursa, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Sursa a mai spus că ancheta, care a demarat în perioada administraţiei Trump, este într-o fază iniţială şi este posibil să se finalizeze fără acuzaţii de încălcare a legii.

Potrivit Departamentului american al Agriculturii (USDA), în data de 28 februarie un carton cu 12 ouă costa, în medie, 8,41 de dolari, un preţ record şi o creştere de peste 200% comparativ cu acelaşi moment al anului trecut.

Această creştere explozivă a afectat buzunarele consumatorilor şi a devenit un subiect important de discuţie pentru preşedintele Donald Trump şi criticii săi, pe fondul celei mai grave epidemii de gripă aviară din istoria SUA, care a dus la decesul a peste 130 de milioane de păsări începând din 2022.

Sub mandatul fostului preşedinte Joe Biden, Departamentul american al Justiţiei, a investigat mai multe fuziuni de pe piaţa de ouă, a precizat sursa citată de Bloomberg. Tot în perioada administraţiei Biden, Departamentul american al Justiţiei şi-a majorat personalul diviziei antitrust, cu sediul la Chicago, în ideea de a creşte capacitatea acestui departament de a se concentra pe pieţele de produse agricole.

Farm Action, o organizaţie care a început să ceară Washingtonului să analizeze evoluţia preţurilor la ouă încă din urmă cu trei ani, a salutat informaţiile referitoare la ancheta demarată de DOJ. “Se pare că acolo se întâmplă ceva mai mult decât gripa aviară”, a declarat preşedintele Farm Action, Angela Huffman.

Articole recente

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

7 minute ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

14 minute ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

o oră ago

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

5 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More