Burse/Investitii

Karoly Borbely, directorul general Hidroelectrica, anunță că va dona 20% din salariul său către Fundația Hidroelectrica

Karoly Borbely, directorul general Hidroelectrica, anunță că va dona 20% din salariul său către Fundația Hidroelectrica, potrivit unei postări în social media.

El a scris, pe LinkedIn: “Cu siguranță nu voi rezolva problema deficitului bugetar prin donarea a 20% din salariul meu până la finalul anului dar apelul la responsabilitate si reziliență lansat de domnul Ministru al Energiei Bogdan Ivan este de bun simț.

Sunt momente când trebuie să fim solidari si să arătăm că ne pasă. Eu cred în potențialul enorm al economiei românești și sunt convins că măsurile de echilibrare fiscal bugetară vor da rezultate.

Eficientizarea aparatului administrativ al statului trebuie să aibă ca rezultat creșterea calității serviciilor publice pentru cetățeni și a mediului de afaceri cu care interacționează prin simplificarea birocrației mai ales prin digitalizare.

Investițiile publice trebuie să continue in mod accelerat iar sectorul de business susținut prin măsuri predictibile pe termen lung.

În calitate de președinte al directoratului companiei Hidroelectrica voi dona 20% din salariul meu către Fundația Hidroelectrica in vederea susținerii proiectelor sociale.”

Ministrul energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a virat 20% din salariul său statului român și le-a cerut directorilor companiilor din subordinea ministerului de resort să facă același gest.

Articole recente

Donald Trump a fost primit de regele Charles la Windsor, în prima zi a vizitei sale de stat în Regatul Unit

Preşedintele american Donald Trump a ajuns miercuri în jurul prânzului la castelul Windsor, fiind primit…

2 ore ago

Inteligenţa artificială ar urma să majoreze comerţul global cu 37% (OMC)

Inteligenţa artificială (AI) are potenţialul de a majora semnificativ schimburile comerciale de bunuri şi servicii,…

2 ore ago

Polonia cere Uniunii Europene să înceteze importurile de petrol din Rusia cel mai târziu în 2026

Polonia a cerut statelor membre ale Uniunii Europene care încă mai achiziţionează energie din Rusia…

3 ore ago

Președintele ANRE, George Niculescu, a fost ales astăzi Vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor din cadrul ACER

Președintele ANRE, George Niculescu, a fost ales astăzi Vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor din cadrul ACER…

3 ore ago

Preşedintele bulgar îndeamnă la o cooperare amplă în domeniul apărării la nivel european

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a afirmat miercuri că Europa ar trebui să depăşească fragmentarea profundă…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More