Update articol:
16 DECEMBRIE - ZIUA INDEPENDENȚEI KAZAHSTANULUI 

Kassym-Jomart Tokayev: Kazahstanul a obținut progrese remarcabile în consolidarea independenței sale

Kassym-Jomart Tokayev: Kazahstanul a obținut progrese remarcabile în consolidarea independenței sale
 - poza 1

Republica Kazahstan, cu o suprafaţă de 2.724.900 km pătraţi şi o populaţie de 16,86 milioane de locuitori (estimare 2015), potrivit worldpopulationreview.com, sărbătoreşte ziua naţională la 16 decembrie, care marchează Ziua Independenţei.

Declararea independenței a marcat începutul istoriei moderne a Kazahstanului, care a dobândit posibilitatea de a construi în mod independent un stat suveran, de a-și dezvolta economia națională și cultura, precum și de a duce o politică externă independentă. 

Ziua Independenței, 16 decembrie, comemorează și evenimentele tragice petrecute la Almatî în decembrie 1986, când tinerii kazahi au protestat împotriva politicilor conducerii URSS, care au încălcat drepturile și interesele minorităților etnice. Data de 16 decembrie este zi de sărbătoare oficială în țară. În această zi au loc la Astana și Almatî prelegeri, concerte, întâlniri, turnee și alte evenimente festive.

Cu această ocazie, Președintele Republicii Kazahstan, Kasym-Zhomart Tokayev, a declarat de Ziua Independenței:  “Această sărbătoare are o semnificație deosebită pentru poporul nostru, care au făcut o alegere voluntară și finală în favoarea parcursului suveran de dezvoltare al Kazahstanului.

Independența este mai presus de orice! Respectarea fermă a acestui principiu este responsabilitatea noastră istorică față de generațiile trecute și viitoare.

Datorită unității, sprijinului reciproc și muncii creative a cetățenilor, stabilității și armoniei în societate, Kazahstanul a obținut progrese remarcabile în consolidarea independenței sale. Întreaga lume din jurul nostru se schimbă rapid, intrând într-o nouă eră istorică, plină de provocări dificile, dar și noi oportunități.

În aceste condiții, noi, ca națiune tânără și progresistă, trebuie să privim înainte cu optimism și speranță, să ne unim și să lucrăm pentru a consolida competitivitatea și autoritatea țării noastre pe scena globală, pentru a transforma Kazahstanul într-o țară prosperă.

Sunt sigur că reformele extinse puse în aplicare acum ne vor conduce la succes. Prin aderarea la cursul strategic de modernizare completă, vom construi un Kazahstan corect, puternic, curat, sigur”.

  • Comerțul bilateral Kazahstan – Uniunea Europeană a atins 50 de miliarde de dolari în 2024

Comerțul bilateral Kazahstan – Uniunea Europeană a atins 50 de miliarde de dolari în 2024, în timp ce investițiile din țările UE au depășit 200 de miliarde de dolari din 2005. Peste 4.000 de companii europene își desfășoară activitatea în Kazahstan.

Roman Vassilenko, Ambasadorul Kazahstanului în Belgia și șeful misiunii dimplomatice la NATO si Uniunea Europeană, a evidențiat, în cadrul unui eveniment,  reformele politice și socio-economice aflate în desfășurare în Kazahstan și a reafirmat angajamentul țării de a atinge neutralitatea carbonului până în 2060. De asemenea, el a menționat că au început lucrările diplomatice pentru acordurile UE–Kazahstan privind facilitarea vizelor și readmisia.

O tema centrală a evenimentului a fost conectivitatea, cu o atenție specială acordată Rutei Internaționale de Transport Trans-Caspice (Coridorul Mijlociu), care devine un pilon-cheie al integrării Kazahstanului în lanțurile globale de aprovizionare.

Referindu-se la conectivitate, ambasadorul Vassilenko i-a invitat pe participanți să își imagineze „un viitor în care, în loc să spunem «Toate drumurile duc la Roma», am putea spune «Toate rutele de transport durabile, bine conectate și multimodale merg prin Kazahstan»… sau, mai degrabă, prin Asia Centrală”.

  • Kazahstan este a treia sursă de petrol a blocului comunitar, după Statele Unite și Norvegia

În prezent, Kazahstan este a treia sursă de petrol a blocului comunitar, după Statele Unite și Norvegia. Printre țările care se bazează pe țițeiul kazah se numără Italia, Ţările de Jos, Franţa, România, Grecia, Austria, Germania și Ungaria.

În primele nouă luni ale acestui an, Kazahstan a înregistrat o producție de aproximativ 76 milioane tone, din care 80% au fost livrate la export. Pentru 2025, Kazahstan estimează atingerea unui nivel de 96,2 milioane tone țiței, din care 70,5 milioane vor fi exportate. Pe termen mediu și lung, Kazahstan și-a propus creșterea și diversificarea rutelor de export a țițeiului către Europa. Toate cele 3 rafinării din România care prelucrează țiței își asigură necesarul de materii prime și din Kazahstan.

Parteneriatul strategic cu Kazahstan este susținut și de investiția acestora pe plan local, prin Rompetrol care deține și operează cea mai mare rafinărie – Petromidia Năvodari.

  • Ce spune Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) despre investițiile în Kazahstan

În Îndrumarul pentru Afaceri referitor la Kazahstan, publicat în iulie 2025, ARICE subliniază faptul că „Guvernul investește masiv în dezvoltarea infrastructurii pentru a-și consolida rolul de hub logistic, cu un accent deosebit pe Coridorul de Mijloc (Trans-Caspian International Transport Route) și pe coridorul “Western Europe-Western China”. Aceste proiecte nu sunt doar rute comerciale, ci reprezintă o manifestare a strategiei geopolitice a Kazahstanului. Ele vizează reducerea dependenței de rutele tradiționale care tranzitează Rusia și diversificarea accesului la piețele globale, inclusiv cele din Uniunea Europeană, Turcia și Orientul Mijlociu. Pentru investitori, alinierea la aceste proiecte strategice  naționale poate oferi avantaje competitive și sprijin guvernamental”.

Raportul mai arată că „economia Kazahstanului a demonstrat reziliență într-un mediu global incert, fiind susținută de prețurile la materiile prime și de o cerere internă robustă. (..) Pentru 2024, creșterea economică a atins 4,8%, conform datelor oficiale, demonstrând o reziliență peste așteptări. Perspectivele pentru 2025 sunt optimiste, principalele instituții financiare internaționale prognozând o continuare a expansiunii. Banca Mondială  estimează o creștere de 4,5% – 5,0%, susținută de o creștere a producției de petrol și de continuarea stimulentelor fiscale. Fondul Monetar Internațional (FMI) proiectează o creștere de 4,9% pentru 2025”.

Kazahstanul a cunoscut o creștere economică masivă la începutul anilor 2000, determinată în mare parte de exporturile de petrol și gaze, similar traiectoriei observate în Rusia și Arabia Saudită în aceeași perioadă.

Pe baza datelor oficiale de la Banca Mondială, aflăm că Republica Kazahstan avea în 2000 un PIB pe cap de locuitor de 1.200 dolari, iar în 2024 a crescut până la 13.000 dolari. Așadar, o creștere de 983%.

  • Republica Kazahstan reprezintă locul în care vechiul întâlneşte noul şi unde semnele civilizaţiei occidentale se îmbină armonios cu vechile tradiţii

Este situată în Eurasia, în partea de nord-vest a Asiei Centrale şi de sud-est a Europei Răsăritene. Zona a fost cucerită de Rusia în secolul al XVIII-lea. După Revoluţia rusă din 1917, teritoriul Kazahstanului a fost reorganizat de mai multe ori până în anul 1936 când a devenit Republica Sovietică Socialistă Kazahă în cadrul URSS. În contextul destrămării URSS, la 16 decembrie 1991 Kazahstanul şi-a declarat independenţa, potrivit mae.ro. Ţara are o structură etnică şi culturală diversă, în parte datorită deportării în masă a multor grupuri etnice în Kazahstan, în timpul lui Stalin, programului de cultivare a stepei din nordul Kazahstanului, precum şi unor proiecte majore din timpul regimului sovietic – cosmodromul Baikonur şi poligonul Semipalatinsk.

Republica Kazahstan reprezintă locul în care vechiul întâlneşte noul şi unde semnele civilizaţiei occidentale se îmbină armonios cu vechile tradiţii. Vizitatorii sunt încântaţi atât de cultura kazahă, cât şi de frumuseţea naturală a regiunii. Kazahstan a devenit faimoasă pentru numeroasele monumente medievale, mausoleuri şi ansambluri arhitectonice, potrivit globi.ro.

Astana este capitala ţării şi are o populaţie de 835.000 de locuitori, conform worldpopulationreview.com. Principalele oraşe sunt: Almaty (fosta capitală), Karaganda, Cimkent, Semipalatinsk, Pavlodar, Ust, Kamenogorsk, Aktiubinsk, Aktau şi Atyrau.

Deşi Astana a fost fondată în 1830, oraşul a devenit capitala Kazahstanului abia în 1997. S-a modernizat de la an la an, având ambasade străine, birouri guvernamentale, toate acestea creând un amestec interesant de design modern şi arhitectură veche sovietică, potrivit visitcapitalcity.com.

Muzeul Preşedintelui este un obiectiv principal din capitală. A fost construit într-un stil arhitectural interesant, ca o iurtă tradiţională acoperită cu o cupolă similară moscheilor. În cadrul muzeului se regăsesc o serie de expoziţii care ilustrează aspecte ale istoriei ţării. Parterul dispune de elemente tradiţionale kazahe, între care covoare, haine lucrate manual, iurte viu colorate cu modele ale celor mai vechi clădiri din ţară. O parte a muzeului o reprezintă cea dedicată cadourilor primite de preşedintele ţării Nursultan Nazarbaev de la liderii străini.

De asemenea, un alt punct de atracţie îl reprezintă un muzeu în aer liber care prezintă oraşe din întreaga ţară în miniatură.

Un alt obiectiv îl reprezintă monumentul Kazah Eli. Înalt de 91 de metri acesta simbolizează anul 1991, anul obţinerii independenţei. Monumentul este înconjurat de fântâni şi grădini minunate şi de Palatul Shabyt, în prezent o galerie de artă şi Palatul de Independenţă, care a găzduit lideri din întreaga lume pentru a participa la diverse summit-uri politice şi de mediu.

Turnul Baiterek, un alt punct de atracţie, este un turn înalt de 97 de metri care are în vârf o imensă sferă aurită, care reprezintă un simbol vechi al folclorului autohton: oul de aur al unei păsări, depus în copacul sacru al vieţii. Priveliştea de la ultimul etaj este uluitoare. Turnul găzduieşte, de asemenea, restaurante, un acvariu şi o galerie de artă.