International

Kazahstan: Fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev şi familia, lăsaţi fără privilegii

Kazahstanul a abrogat vineri o lege care le conferea o autoritate considerabilă fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev şi familiei sale, care au condus timp de trei decenii cea mai mare ţară din Asia Centrală, epilog al unui proces legislativ şi politic pentru a înlătura clanul său de la putere, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“În cadrul unei sesiuni comune a camerelor parlamentului, deputaţii au adoptat (…) legea privind ‘anularea legii constituţionale (…) în legătură cu primul preşedinte al Republicii Kazanstan'”, a transmis Kazinform, agenţia de presă oficială.

În baza unei legi privind ‘primul preşedinte’ adoptată în 2000, Nazarbaev beneficia de prerogative politice importante, iar familia sa, care controlează mari părţi din economie, de imunitate judiciară.

Printre altele, fostul preşedinte omnipotent, cunoscut pentru cultul personalităţii, a fost lăsat fără titlul onorific de ‘lider al naţiunii’, la câteva luni după ce capitala redenumită Nursultan în onoarea sa a revenit în septembrie 2022 la denumirea precedentă, Astana.

Miercuri, Curtea Constituţională a invalidat această lege în urma unui referendum de aprobare a acesteia în iunie 2022, cu scopul de a încheia cu epoca Nazarbaev în această fostă republică sovietică bogată în hidrocarburi.

După demisia sa neaşteptată din martie 2019, Nazarbaev, declarat ‘erou al poporului’, a continuat să joace un rol important, prin apropiaţii săi.

Abrogarea acestei legi ar fi fost de neconceput în urmă cu un an, însă tulburările din ianuarie 2022, când protestele paşnice împotriva scumpirii carburanţilor au degenerat în confruntări între forţele de ordine şi civili, făcând 238 de morţi, au transformat peisajul politic.

Nazarbaev a fost acuzat de manifestanţi că s-a îmbogăţit extrem de mult, împreună cu clanul său, în detrimentul populaţiei, care se confruntă cu dificultăţi economice tot mai mari.

Ca răspuns la această criză, preşedintele actual, Kassîm-Jomart Tokaev, considerat mult timp drept un acolit al lui Nazarbaev, l-a criticat pe fostul său mentor şi a cerut să se renunţe la regimul ‘super-prezidenţial’.

În ultimele luni, mai mulţi apropiaţi ai fostului preşedinte, în prezent în vârstă de 82 de ani, au fost înlăturaţi din posturi de răspundere.

Un apropiat al lui Nazarbaev, fostul premier şi şef al serviciilor secrete Karim Massimov este vizat de un proces pentru înaltă trădare, acuzat că a organizat tulburările din ianuarie anul trecut.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

21 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

21 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

22 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More