Energie

Kazahstan şi Rusia vor să construiască un gazoduct către China

Kazahstan şi Rusia au stabilit o rută pentru viitorul gazoduct care va sprijini livrările între cele două ţări şi către China, a informat ministrul kazah al Energiei, Almasadam Satkaliyev, transmite Reuters.

Conducta va ajuta Rusia, afectată de sancţiunile occidentale, să-şi majoreze vânzările de energie şi materii prime către Asia, şi de asemenea, Kazahstanul îşi va asigura aprovizionarea regiunilor sale din centru, nord şi est.

“Problema construirii unui gazoduct din Rusia prin teritoriile nordice ale Kazahstanului către China este discutată, s-au stabilit datele preliminare privind ruta, şi sunt analizate condiţiile pentru construirea conductei”, a declarat Almasadam Satkaliyev, fără a prezenta date suplimentare.

Rusia discută o posibilă uniune pe segmentul gazelor cu Kazahstan şi Uzbekistan pentru a sprijini livrările între cele trei ţări şi alţi cumpărători de energie, inclusiv China.

Exporturile de gaze ruseşti prin conducte spre Europa aproape s-au înjumătăţit anul trecut, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Pentru a compensa pierderea pieţei europene, Moscova încearcă să-şi aprofundeze relaţiile comerciale şi politice cu Asia, care a devenit principalul cumpărător al petrolului rusesc, o sursă majoră de venituri pentru Kremlin.

Tot pentru majorarea livrărilor de gaze naturale către China, Rusia negociază cu Beijingul construirea unei a doua conducte – Puterea Siberiei 2 – cu o capacitate anuală de 50 miliarde metri cubi (bcm).

Încă nu s-a ajuns la un acord privind preţul gazelor.

În 2022, compania rusă de stat Gazprom a acceptat să livreze companiei chineze de stat CNPC 10 bcm de gaze anual din zăcământul Sakhalin, potrivit Agerpres.

În prezent, Rusia livrează Chinei printr-o singură rută – gazoductul Puterea Siberiei – care până în 2025 ar urma să ajungă la capacitate anuală completă, de 38 bcm.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

o oră ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

2 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

3 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More