International

Kazahstanul vrea să îşi majoreze livrările de petrol spre Germania via conducta Drujba în 2023

Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a dezvăluit că firma kazahă KazTransOil a cerut rezervarea unor capacităţi de 1,2 milioane de tone pentru conducta Drujba în 2023, în ideea de a putea să livreze o cantitate suplimentare de petrol către Germania, a anunţat joi agenţia de presă RIA Novosti, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană a promis că va înceta să mai cumpere ţiţei rusesc via rutele maritime, începând cu data de 5 decembrie, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.

Deşi conducta petrolieră Drujba (Prietenia) este exceptată de la sancţiuni, rafinăriile germane de la Leuna şi Schwedt, care sunt conectate la conducta Drujba, nu au mai comandat petrol rusesc pentru 2023, a informat anterior Ministerul german al Economiei. Oficialii de la Berlin s-au declarat încrezători că petrolul kazah, care ar urma să ajungă în Germania prin conducta Drujba via Polonia, va putea înlocui ţiţeiul rusesc rafinat la Schwedt.

Potrivit RIA Novosti, grupul rus Transneft a precizat că firma KaztTransOil, transportatorul naţional de petrol din Kazahstan, a cerut autorizaţia de a livra o cantitate suplimentară de 300.000 de tone de petrol în primul trimestru al anului următor. Solicitarea KaztTransOil va trebui să fie aprobată de Ministerul rus al Energiei.

KazTransOil JSC este o subsidiară a KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, care deţine 90% din acţiunile KazTransOil.

Săptămâna trecută, directorul general al KMG, Magzum Mirzagaliyev, a declarat că KazMunayGas (KMG) analizează o posibilă livrare de petrol în Germania în luna ianuarie, în regim de probă. “În conformitate cu instrucţiunile preşedintelui statului, KazMunayGas analizează opţiunea efectuării unei livrări de petrol, în regim de probă, în Germania, la începutul lunii ianuarie 2023”, a spus Mirzagaliyev, citat într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a companiei.

În mod istoric, rafinăriile germane de la Leuna şi Schwedt au fost puternic dependente de importurile de petrol rusesc livrat prin conducte. Acum, petrolul livrat Germaniei prin conducta Drujba, cel mai important oleoduct din Europa, va proveni din Kazahstan, chiar dacă un acord în acest sens nu a fost încă finalizat.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More