Politica

Kelemen Hunor: Alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc pe 30 noiembrie primul tur, respectiv 8 decembrie turul II

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că varianta corectă pentru organizarea alegerilor prezidenţiale este 30 noiembrie pentru primul tur de scrutin şi 8 decembrie pentru turul al doilea, potrivit Agerpres.

“Eu cred că cealaltă variantă ar fi primul tur undeva la sfârşitul lunii noiembrie, 30 noiembrie, şi pe 8 decembrie turul doi. Deci este o variantă corectă, din punctul meu de vedere, şi dacă va fi o întâlnire eu voi susţine acest calendar, această variantă”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o emisiune la RFI, după ce premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a anunţat că de luni va începe consultări cu liderii partidelor pe marginea calendarului alegerilor prezidenţiale.

Potrivit lui Kelemen Hunor, ar fi trebuit să se meargă pe decizia luată deja.

“Pentru mine rămâne această întrebare – cum poţi să ai încredere în cei care au anunţat un calendar şi îşi schimbă cuvântul, nu îşi respectă cuvântul dat? Nu este prima dată. (…) Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să meargă pe decizia luată. Am în faţa mea decizia Biroului Politic Naţional al PNL, în care ei au anunţat 15 septembrie şi 29 septembrie. (…). Până la urmă, eu cred că undeva în noiembrie vom avea alegeri, pentru septembrie deja am pierdut posibilitatea de a organiza alegeri”, a precizat liderul UDMR.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că “ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

“Ca premier al României am obligaţia de a nu favoriza un partid sau o coaliţie. Astăzi, practic, ieşim din calendarul electoral stabilit anterior, fiind ultima zi în care putem promova HG-ul de stabilire a datei alegerilor convenită pe 15 septembrie. De aceea, de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi voi invita pe liderii tuturor partidelor politice, pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. Aceasta este abordarea corectă şi nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu iniţieze un act normativ convenit anterior. Nu voi răspunde provocărilor de a declanşa o criză guvernamentală şi instabilitate în România”, a punctat premierul Marcel Ciolacu.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

3 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More