International

Kelemen Hunor, despre Sprînceană: Nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică

România are nevoie de diaspora, dar Dragoş Sprînceană “nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a afirmat marţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

“Acest domn nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a declarat Kelemen Hunor la RFI.

Potrivit liderului UDMR, părerile lui Sprînceană sunt părerile personale ale unui “personaj” care nu este emisar.

“E părerea personală a unui domn, a unui personaj, pe care eu nu-l cunosc şi nu pot cataloga altfel decât o părere personală. Nimic mai mult. Deci nu e emisar, nu e comisar, nu e însărcinat, nu există nicăieri nicio hârtie care face din acest domn emisar special. E punctul lui de vedere, un punct de vedere privat. (…) Şi lucrurile au fost clarificate ieri şi de premierul Ciolacu. Bănuiesc că a avut o discuţie şi cu preşedintele interimar. (…) Totuşi, am pretenţia, cel puţin în ceea ce mă priveşte, că văd lucrurile într-o notă mult mai corectă decât un om care nu are nici o legătură cu lumea politică. Am impresia că nici nu înţelege politica”, a spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a mai spus că “nu există un mandat” pentru Dragoş Sprînceană: “Nu există aşa ceva, astea-s cuvinte, dar unde-i hârtia, care-i mandatul?”.

“Noi avem nevoie permanent de diaspora românească din SUA şi nu numai. Există în acest momente, fără doar şi poate, o lipsă de comunicare, dar nu e doar România în această situaţie, mai mult de jumătatea planetei are o problemă de comunicare cu Administraţia Trump. Dar, de aici şi până la a pune pe nu ştiu cine să fie.. nu există!”, a completat el.

Întrebat dacă aceasta reprezintă o greşeală a premierului, liderul UDMR a arătat că, cel mai probabil, premierul căuta pe cineva cu legături directe cu noua administraţie din SUA.

“Probabil că premierul căuta pe cineva care are legături personale directe acolo, dar de aici şi până a spune că este un emisar şi că are un mandat din partea României e mult prea mult spus. Omul nu este pregătit pentru aşa ceva, pentru a purta discuţii politice şi chiar nu mă interesează ce punct de vedere are despre Macron sau despre o grămadă de alte chestii”, a adăugat Kelemen Hunor.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în relaţia cu Statele Unite se încearcă ‘o nouă abordare’, precizând că pentru a prezenta noii Administraţii Trump situaţia din ţara noastră s-a apelat la români din diaspora implicaţi în politica americană în zona Partidului Republican, unul dintre aceştia fiind omul de afaceri Dragoş Sprînceană.

Articole recente

China acuză SUA de “subminarea regulilor comerciale” după ce Trump a făcut presiuni asupra ţărilor NATO

Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…

11 minute ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

28 de minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

41 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More