Politica

Kelemen Hunor: Trebuie să ne pregătim mental cu toţii; nimic nu va mai fi ca înainte de război

Oamenii trebuie să fie pregătiţi şi din punct de vedere mental pentru perioada următoare, deoarece efectele crizei economice generate de războiul din Ucraina vor fi cunoscute abia la sfârşitul verii, a avertizat marţi preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a estimat, la postul B1TV, că 80-90% din măsurile prezentate în programul “Sprijin pentru România” vor fi implementate, dar vor fi şi alte măsuri, care vor fi anunţate în perioada următoare, inclusiv legat de rate.

“Tot ce se întâmplă în jurul nostru este în evoluţie. Astăzi nu ştim ce se va întâmpla peste o lună, peste două luni şi nu ştim care vor fi efectele exacte până în septembrie – octombrie. Mi-e teamă că efectele reale le vom vedea la sfârşitul verii. Şi eu nu vreau să împachetez foarte frumos şi să spun: “staţi liniştiţi că nu este nicio problemă”. Da, vor fi probleme. Trebuie să ne pregătim şi noi, dar şi societatea, trebuie să ne pregătim mental, cu toţii. Nimic nu va fi, cel puţin în anii care urmează, cum era înainte de război. Asta este acţiunea criminală a preşedintelui Putin”, a afirmat preşedintele UDMR.

Agerpres

Articole recente

Klaus Iohannis transmite felicitări noului preşedinte al Cehiei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, sâmbătă, felicitări noului preşedinte al Cehiei, Petr Pavel, pronunţându-se pentru…

3 ore ago

Armata Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina

Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse…

3 ore ago

Liderii europeni salută victoria lui Petr Pavel în alegerile prezidenţiale din Republica Cehă

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat "ataşamentul ferm la valorile noastre europene"…

3 ore ago

Atentate în Ierusalimul de Est: Moscova îndeamnă toate părţile la ”reţinere maximă”

Ministerul Afacerilor Externe rus s-a declarat sâmbătă "profund îngrijorat" după atentatele comise în Ierusalimul de…

3 ore ago

Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă

Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă, după numărarea a 75%…

8 ore ago

Preşedinta Comisiei Europene asigură Kievul de sprijin necondiţionat înaintea summitului UE-Ucraina

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, înainte de summitul UE-Ucraina de…

9 ore ago