Viitoarea coaliţie de guvernare, respectiv viitoarea majoritate care va forma următorul guvern, va trebui să negocieze foarte amănunţit toate chestiunile legate de problemele de fiscalitate, a declarat joi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, dacă se vor găsi specialişti, există şi alte variante pentru a depăşi creşterea fiscalităţii.
“Dar, dacă nu se găseşte o variantă de reducere de cheltuieli brutală, atunci trebuie să te gândeşti de unde aduni mai mulţi bani. Şi atunci, sigur că una dintre variante este creşterea fiscalităţii. Eu aş încerca cu ceva diferit, sigur, nu sunt finanţist. Am văzut ţări care au mers nu pe strângerea curelei şi creşterea taxelor şi în doi-trei ani au reuşit să depăşească pragul critic. Pot fi mai multe variante. Întrebarea este dacă avem timp. Dacă alegi un preşedinte care inspiră încredere în pieţele financiare, la creditorii tăi, atunci mai câştigi un pic de timp şi dacă şi pui un guvern credibil, cu oameni care ştiu ce au de făcut. Altfel, finanţarea deficitului va deveni destul de dificilă şi va fi o presiune peste noul guvern, întrucât costurile cresc”, a declarat Kelemen Hunor la Europa FM, potrivit Agerpres.
El a subliniat că o creştere a TVA nu rezolvă problemele fiscale şi bugetare.
“Creşterea TVA nu rezolvă problemele fiscale şi bugetare ale României. Este un tratament superficial. Ai impresia că vei aduna mai mult, s-ar putea să nu se întâmple, fiindcă dacă nu există la oameni disponibilitatea de a consuma mai mult, fiindcă preţurile vor creşte (…), s-ar putea să nu mai consume. Deci, din punctul meu de vedere, indiferent ce guvern şi ce componenţă va avea guvernul, să arunci pe 4 iunie cu o ordonanţă adoptată în guvern care intră în vigoare a doua zi e un mare risc. (…) E foarte riscant, mai ales în această conjunctură politică, să operezi cu o ordonanţă de urgenţă”, a explicat liderul UDMR.
Întrebat dacă viitorul guvern va fi unul de sacrificiu, Kelemen Hunor a răspuns afirmativ: “Va fi, categoric”.
“De aceea eu cred că următoarea coaliţie sau următoarea majoritate sau guvern sau cei care susţin un guvern trebuie să negocieze foarte, foarte amănunţit toate chestiunile legate de problemele serioase de fiscalitate, pe buget, pe cheltuieli, pe venituri, tot, fiindcă altfel nu va rezista nici măcar acel guvern. Simion va încerca alegeri anticipate, categoric, dar în România e greu să ajungi la alegeri anticipate. Nu e nici în interesul PNL, nici în interesul PSD, nici în interesul USR. Cred că putem exclude varianta alegerilor anticipate”, a transmis preşedintele UDMR.