International

Kievul va trebui să se predea necondiţionat dacă nu va accepta “realitatea de pe teren”, susţine Dmitri Medvedev

Fostul preşedinte rus şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că Ucraina va trebui “să se predea necondiţionat” în cazul în care ar renunţa la un acord de pace cu Rusia, în conformitate cu “realitatea de pe teren”, potrivit EFE, potrivit Agerpres.

“În cazul în care respinge pacea, pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată, iar mulţi din Rusia preferă această opţiune”, a afirmat Medvedev într-un discurs rostit la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, ce a fost difuzat de televiziunea de stat.

Rusia este pregătită pentru negocieri de pace, dar insistă asupra faptului că acestea trebuie să ţină seama de circumstanţele actuale, a spus el, făcând referire la anexarea a patru regiuni ucrainene în 2022.

În acelaşi timp, responsabilul rus a afirmat că predarea necondiţionată a Ucrainei este o “formulă de pace” care “există şi în dreptul internaţional”.

Cu toate acestea, fostul preşedinte rus, cunoscut pentru declaraţiile sale controversate pe reţelele de socializare, a asigurat că “există o nevoie urgentă nu numai de negocieri”, ci şi de elaborarea unor proceduri care să garanteze o “pace durabilă”.

“Prin urmare, sunt necesare garanţii juridice internaţionale pe termen lung pentru a elimina cauzele profunde ale conflictului şi pentru a preveni repetarea acestuia”, a subliniat el.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat impunerea de “termene artificiale” pentru negocierile de pace între Moscova şi Kiev.

“Încercarea de a crea un calendar artificial pentru dialog, presiunile, ultimatumurile, ameninţările, şantajul, alimentarea tensiunilor prin intermediul media controlate de grupuri de putere occidentale sau crearea unei agitaţii nesănătoase sunt absolut contraproductive”, a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Etapele viitoare ale negocierilor cu Kievul vor depinde de realizarea a ceea ce părţile au convenit la 16 mai la Istanbul, a spus reprezentanta diplomaţiei ruse.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

37 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

2 ore ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More