Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: kcna.kp
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a mobilizat armata pentru a efectua operaţiuni de salvare în zonele afectate recent de ploi abundente, a anunţat duminică presa de stat, pe fondul îngrijorărilor legate de o criză economică şi de penuria de alimente, transmite Reuters duminică, potrivit Agerpres.
Comisia militară centrală a Partidului Muncitorilor, aflat la putere, a organizat o reuniune a secţiei sale în provincia estică Hamgyong de Sud pentru a discuta despre pagube şi reconstrucţia după ploile torenţiale, a relatat agenţia oficială de ştiri KCNA.
Un sezon musonic timpuriu a ajuns luna trecută în peninsula coreeană, iar ploile torenţiale au provocat pagube şi în unele regiuni din sud.
Televiziunea de stat nord-coreeană a difuzat săptămâna aceasta imagini cu case dărâmate şi poduri şi căi ferate distruse în Hamgyong, raportând că aproximativ 1.170 de case au fost devastate şi 5.000 de persoane au fost evacuate.
Kim nu a participat la reuniune, dar oficialii partidului au transmis mesajul său că armata ar trebui să demareze o campanie de ajutorare şi să furnizeze proviziile necesare în regiune, a informat KCNA.
”De asemenea, a fost subliniat faptul că el a cerut trezirea şi mobilizarea oficialilor (de partid)… pentru a desfăşura campania de redresare cu pricepere şi dârzenie”, a precizat KCNA.
Potrivit agenţiei de presă nord-coreene, comisia militară a explorat măsuri de urgenţă pentru a reconstrui zonele afectate de dezastru, a stabiliza traiul oamenilor, a preveni infectările cu coronavirus şi a minimiza pagubele provocate culturilor.
Întâlnirea a avut loc pe fondul temerilor legate de o criză în această ţară izolată, care a fost deja afectată de sancţiuni internaţionale menite să limiteze programele sale nucleare şi de înarmare.
Kim a declarat în iunie că ţara se confruntă cu o situaţie alimentară “tensionată”, citând pandemia de coronavirus şi taifunurile de anul trecut, iar recent, banca centrală a Coreei de Sud a declarat că economia Coreei de Nord a suferit în 2020 cea mai mare recesiune din ultimii 23 de ani.
Coreea de Nord nu a confirmat niciun caz de COVID-19, dar a închis graniţele, a oprit comerţul şi a impus măsuri stricte de prevenire, considerând pandemia ca o problemă de supravieţuire naţională.
Parlamentarii sud-coreeni au declarat săptămâna trecută că Phenianul are nevoie de aproximativ 1 milion de tone de orez, rezervele militare şi de urgenţă fiind pe sfârşite.
Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…
Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
This website uses cookies.
Read More