International

Kim Jong Un cere întărirea capacităţii de apărare a Coreei de Nord

Conducătorul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a cerut conducerii armatei o întărire a capacităţii de apărare a ţării, relatează vineri presa de la Phenian, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.

Kim s-a întâlnit cu cei mai înalţi oficiali militari timp de trei zile, iar agenţia citată apreciază că mesajul transmis provoacă îngrijorare privind posibilitatea ca nord-coreenii să producă mai multe arme nucleare tactice.

Reuniunea a fost urmărită îndeaproape în contextul speculaţiilor tot mai frecvente privind realizarea unui nou test nuclear în Coreea de Nord, după cinci ani de la precedentul. Oficialităţi sud-coreene au afirmat că evenimentul ar putea avea loc “oricând”.

Conform agenţiei nord-coreene de presă KCNA, Adunarea Extinsă a celei de-a 8-a Comisii Militare Centrale, prezidată de Kim, “a aprobat chestiunea importantă a furnizării unei garanţii militare pentru întărirea în continuare a capacităţii naţionale de descurajare a războiului”.

Cu această ocazie, la Phenian s-a menţionat – fapt neobişnuit, remarcă Reuters – revizuirea planurilor militare şi s-a decis sporirea misiunilor operaţionale ale unităţilor de linia întâi cu “un plan militar de acţiune important”.

KCNA nu a dat detalii, însă analiştii apreciază că planul este orientat împotriva Coreei de Sud.

“Coreea de Nord a adăugat, posibil, utilizarea armelor nucleare tactice în noile planuri operaţionale, având în vedere utilizarea termenului de ‘descurajare a războiului’, pe care îl utilizează pentru a se referi la capacităţile nucleare”, a explicat Hong Min, cercetător senior la Institutul Naţional Coreean pentru Reunificare din Seul.

Agenţia de presă oficială de la Phenian a difuzat joi şi o imagine cu oficiali nord-coreeni de rang înalt în timpul unei şedinţe, cu o hartă care părea să reprezinte coasta de est a peninsulei coreene, unde sunt amplasate centralele atomice din Coreea de Sud.

Întrebat despre reuniunea din Coreea de Nord, preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a declarat că ţara sa pregăteşte “o reacţie fermă” la activităţile Phenianului.

Deşi KCNA nu a menţionat direct programul nuclear sau cel de înarmare cu rachete, ştirea la care se referă Reuters a menţionat alegerea ca vicepreşedinte al Comisiei Militare centrale a Partidului (comunist nord-coreean – n. red.) a lui Ri Pyong Chol, care a condus programul de dezvoltare a rachetelor.

“Având în vedere poziţia simbolică a lui Ri în progresul nuclear al Nordului, alegerea demonstrează voinţa de accelerare a dezvoltării de arme strategice şi tactice”, a explicat Hong.

Un oficial din ministerul sud-coreean al reunificării – instituţia răspunzătoare de problemele inter-coreene – a afirmat că Phenianul pare să fi publicat intenţionat fotografia şi îşi va intensifica probabil ameninţările la adresa Seulului.

Anul acesta, Coreea de Nord a testat un număr record de rachete balistice, inclusiv intercontinentale, precum şi noi rachete hipersonice şi o rachetă cu rază scurtă de acţiune care ar putea fi proiectată pentru arme nucleare tactice. În aprilie, nord-coreenii au efectuat un test de lansare a unei arme ghidate tactice cu obiectivul de a “îmbunătăţi serios puterea de foc a unităţilor de artilerie cu rază lungă de acţiune din prima linie şi de a spori eficienţa în utilizarea armelor nucleare tactice”.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More