Categories: Fără categorie

Klaus Iohannis a dispus implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan

Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.

Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Președintele României a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare. România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi.

 

Articole recente

ANAF: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…

13 minute ago

Nazare: Reprezentanții FMI au recunoscut eforturile și angajamentul Guvernului pentru reforme consistente; au salutat măsurile recente

Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…

16 minute ago

Nicuşor Dan, despre o majorare a TVA: Nu există această discuţie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o majorare a TVA, că nu există această…

56 de minute ago

Adrian Năstase, după ce a fost criticat că a fost la parada de la Beijing, alături de Xi Jinping, Vladimir Putin şi Kim Jong Un: Am participat ca persoană particulară

Fostul premier Adrian Năstase, care a participat, alături de Viorica Dăncilă, la parada militară de…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More