Categories: Sanatate

Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe

  • Iohannis: Nu iau în considerare o carantinare de Sărbători

Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe, pentru a plafona curba infectărilor, a declarat președintele Klaus Iohannis, în această seară, după o ședință evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, adăugând că este singura strategie funcțională, adoptată de toate țările unde se înregistrează explozii de îmbolnăvire.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că restricţiile sanitare care au intrat în vigoare la începutul săptămânii au un singur scop, respectiv protejarea populaţiei şi reducerea presiunii uriaşe care apasă pe sistemul sanitar.

“România se confruntă cu o situaţie extrem de complicată, iar restricţiile care au intrat în vigoare ieri au un singur scop – protejarea populaţiei şi reducerea presiunii uriaşe care apasă pe sistemul sanitar”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă, adăugând: “Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbăm radical modul de viață. Din păcate, din cauza virulenței acestui virus, am văzut cu toții că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente”.

Potrivit lui Klaus Iohannis, întreaga Europă se află într-un moment dramatic, statele europene fiind într-o mare criză sanitară.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Ionel Paul Oprea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, Florin Oancea, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, şeful Direcţiei Medicale din cadrul MApN, Dragoş Marian Popescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, Andreea Moldovan, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Dumitra Gindrovel.

Stanciu Ancuta

Ancuţa-Carolina Stanciu - redactor şef al FinancialIntelligence.ro Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public. Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România". După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

Articole recente

Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (video)

Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (video)  …

5 minute ago

Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii – VIDEO

La Washington D.C. are loc miercuri ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al…

41 de minute ago

Traian Berbeceanu anunță redeschiderea restaurantelor, dacă rata de infectare se menține sub 3 la mie în București, în următoarele 48 de ore

Prefectul Traian Berbeceanu a anunțat că are în vedere relaxarea restricțiilor pentru Capitală, dacă rata de…

o oră ago

Barna: Guvernul a aprobat un memorandum privind operaţionalizarea acestui Centru Cyber care va exista la Bucureşti

S-a decis un grup de lucru interministerial, pentru ca într-un termen foarte scurt Centrul să…

o oră ago

Cîţu: Guvernul a aprobat un memorandum privind finalizarea MCV; este un calendar ambiţios, încercăm până în iunie

Guvernul a aprobat un memorandum privind finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin care stabileşte…

o oră ago