International

Kremlinul anunţă că Putin îşi va rosti discursul către naţiune la 21 februarie

Preşedintele rus Vladimir Putin îşi va susţine discursul anual despre starea naţiunii, în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (Duma de Stat, camera inferioară, şi Consiliul Federaţiei, camera superioară) la 21 februarie, cu trei zile înainte de împlinirea unui an de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“La 21 februarie, preşedintele Federaţiei Ruse se va adresa Adunării Federale”, a anunţat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că, în discursul său, Vladimir Putin va aborda “situaţia actuală”, în special ofensiva rusă în Ucraina şi situaţia economică a ţării.

De data aceasta, preşedintele rus îşi va susţine discursul despre starea naţiunii în “Gostinnîi dvor”, o sală de congrese situată în apropiere de Piaţa Roşie şi la 150 de metri de Kremlin.

În mod tradiţional, Vladimir Putin pronunţă în fiecare an un discurs despre starea naţiunii în faţa parlamentarilor ruşi, în care face bilanţul pe anul care s-a scurs şi stabileşte noi direcţii strategice.

În 2022, acest discurs a fost însă anulat, în urma invaziei armatei ruse împotriva Ucrainei.

Dmitri Peskov a indicat vineri că soldaţi ruşi care participă la operaţiunile din Ucraina vor fi “cu siguranţă” invitaţi la discursul din 21 februarie.

După discurs, Kremlinul ar pregăti un “mega-miting-concert” cu participarea lui Vladimir Putin, care ar putea avea loc în data de 22 februarie pe stadionul Lujniki, au declarat portalului RBK trei surse familiare cu discuţia despre organizarea acestui eveniment.

Un amplu miting-concert a avut loc anterior la Lujniki în 18 martie anul trecut, la aproape o lună de la declanşarea războiului în Ucraina. Ministerul rus de Interne a indicat că atunci au participat 200.000 de persoane, dintre care cei mai mulţi erau angajaţi din sectorul public şi studenţi, notează The Moscow Times.

După cum a sugerat Peskov, Putin ar putea organiza apoi un alt eveniment care fusese amânat, dialogul anual televizat denumit “Linia directă” cu poporul, în cursul căruia răspunde în direct la întrebări din partea publicului.

Rusia a declanşat la 24 februarie trecut o invazie în Ucraina pe care o numeşte “operaţiune militară specială”, calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articole recente

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

20 de minute ago

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

4 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

4 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

4 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More