International

Kremlinul anunţă o întâlnire a preşedinţilor Putin şi Erdogan

Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni în curând cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri Kremlinul, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, citat de Reuters, a răspuns la o întrebare despre invitaţia în Turcia primită de Putin de la Erdogan: “S-a convenit ca această întâlnire să aibă loc în curând”. “De obicei ne sincronizăm anunţurile unor astfel de vizite cu ţările partenere cu noi. Vom anunţa în curând când şi unde va avea loc. Întâlnirea este în pregătire, şi este pregătită foarte atent”, a adăugat el.

Anterior, agenţia de presă de stat rusă RIA, preluată de Reuters, transmisese fără alte detalii că ministrul turc de externe Hakan Fidan va face o vizită în Rusia.

Turcia încearcă să convingă Rusia să reia acordul privind transportul de cereale pe Marea Neagră, mediat anul trecut de Ankara şi de ONU, după ce partea rusă s-a retras din înţelegerea care permitea exporturile din porturile ucrainene, în contextul crizei alimentare mondiale. Moscova şi-a justificat decizia susţinând că nu sunt implementate şi măsurile care ar facilita exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte, reaminteşte Reuters.

Într-o convorbire telefonică de la începutul lui august, Putin i-a comunicat lui Erdogan că Rusia este gata să aplice din nou acordul imediat ce Occidentul îşi îndeplineşte obligaţiile privind exporturile ruse de cereale. Acestea nu sunt supuse sancţiunilor occidentale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, însă Moscova reclamă impedimentele legate de plăţi, logistică şi asigurări.

Din 17 iulie, când a expirat acordul, preţul cerealelor a crescut pe pieţele mondiale, în timp ce Rusia a atacat de mai multe ori porturile şi silozurile ucrainene.

Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt exportatori importanţi de cereale. În intervalul de un an în care a funcţionat acordul privind transportul pe Marea Neagră, ucrainenii au expediat aproape 33 de milioane de tone de cereale.

Articole recente

Companiile mai au câteva zile să-şi seteze sistemele la noile cote de TVA, dar momentan lipsesc normele metodologice (analiză)

Companiile mai au câteva zile să-şi seteze sistemele la noile cote de TVA, de 11%…

19 minute ago

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE PRIVIND VÂNZAREA BUNURILOR DEBITOAREI MIDA MOBLUX SRL – în faliment

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Bastucescu Pârvu Insolvency SPRL, cu sediul ales în București, Str. Aviator Mircea…

o oră ago

Rusia/Două grupuri de hackeri revendică un atac informatic asupra companiei aeriene ruse Aeroflot; Kremlinul se declară îngrijorat

Grupurile de hackeri Silent Crow şi Cyberpartisans BY, pro-ucrainene, au revendicat luni un atac asupra…

2 ore ago

Rusia consideră că acordul comercial UE-SUA dă o “lovitură foarte dură” industriei europene

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni că acordul anunţat duminică între SUA şi…

2 ore ago

Compania aeriană rusă Aeroflot anulează zeci de zboruri după o pană informatică

Compania aeriană rusă Aeroflot şi-a anulat luni zeci de zboruri, după un incident pe care…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More