International

Kremlinul consideră exagerată promisiunea lui Trump că va pune rapid capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia

Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi consideră exagerată o asemenea promisiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

“Dacă noua administraţie (americană) va căuta pacea, nu continuarea războiului, ar fi mai bine dacă facem comparaţia cu cea anterioară”, condusă de preşedintele democrat Joe Biden, a remarcat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin la conferinţa sa de presă zilnică.

Întrebat despre o declaraţie a candidatei democrate Kamala Harris, care înainte de a pierde alegerile a spus că Vladimir Putin “îl va mânca pe Trump la masa de prânz”, Peskov a răspuns cu o glumă:”Putin nu mănâncă oameni”.

Donald Trump a promis în mod repetat că, dacă ajunge din nou preşedinte al SUA, va pune capăt “în 24 de ore” războiului declanşat prin invazia rusă în Ucraina, afirmaţie pe care Peskov a fost solicitat joi să o comenteze.

“În mod evident, a fost într-un fel o exagerare când a spus că va reuşi într-o singură noapte”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Totuşi, el a asigurat că Moscova “nu uită” declaraţiile viitorului preşedinte al SUA că acesta “intenţionează să propună ceva pentru soluţionarea crizei ucrainene înainte de învestitura sa”.

Dmitri Peskov a insistat că preşedintele Putin a asigurat în numeroase ocazii că este dispus să dialogheze cu toate părţile pe baza egalităţii şi a respectului pentru interesele şi preocupările reciproce. El nu a exclus posibile contacte între Putin şi Trump înainte de învestirea preşedintelui ales al SUA pe 20 ianuarie.

Deocamdată, Vladimir Putin nu l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegeri, deşi numeroşi lideri i-au adresat mesaje de felicitare preşedintelui ales al SUA, inclusiv principalul aliat al Kremlinului, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

“Nu ştiu încă nimic despre vreo intenţie a lui Putin de a-l felicita pe Trump”, a spus Dmitri Peskov joi, la conferinţa de presă, după ce câteva ore mai devreme afirmase, potrivit agenţiei TASS, că liderul de la Kremlin nu are în vedere să îi transmită felicitări preşedintelui ales al SUA.

“Vă sugerez să vă amintiţi că vorbim despre alegeri desfăşurate într-o ţară care este neprietenoasă faţă de noi, o ţară care este implicată în conflictul asupra Ucrainei”, a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin lipsa până în acest moment a unui mesaj de felicitare pentru Trump.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

8 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

8 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

9 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More