International

Kremlinul consideră ‘extrem de ostilă’ decizia Armeniei de a ratifica Statutul de la Roma al CPI

Kremlinul a calificat joi drept “extrem de ostilă” decizia Armeniei de a ratifica Statutul de la Roma, actul fondator al Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis în primăvară un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Aceste decizii sunt extrem de ostile pentru noi”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timp ce Parlamentul armean a înscris chestiunea ratificării acestui document pe ordinea de zi a viitoarei sale sesiuni plenare de marţea viitoare, pe fondul anunţatei dizolvări a autoproclamatei republici din Nagorno-Karabah (Republica Arţah).

“Sperăm desigur ca aceste decizii să nu aibă un impact negativ asupra relaţiilor noastre bilaterale”, a adăugat el, subliniind că Rusia “nu recunoaşte” acest statut şi nu se numără printre ţările care l-au ratificat.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul armean, Eghişe Kirkassian, a anunţat joi că votul privind ratificarea Statutului de la Roma al CPI va avea loc la 3 octombrie, în cadrul următoarei sesiuni parlamentare.

“Am propus Federaţiei Ruse să semnăm un acord bilateral pentru a atenua îngrijorările Rusiei legate de ratificarea Statutului de la Roma de către Armenia”, a precizat el într-o declaraţie de presă.

Această declaraţie survine după anunţul dizolvării autoproclamatei republici Nagorno-Karabah şi într-un moment în care Armenia – care se simte trădată de aliatul său rus – a acuzat Azerbaidjanul vecin de “epurare etnică” în acest teritoriu, populat până acum de o majoritate de etnici armeni.

Kremlinul a declarat joi că nu vede niciun motiv pentru exodul actual al armenilor din Nagorno-Karabah, respingând acuzaţiile de facto de “epurare etnică” formulate de Armenia împotriva Azerbaidjanului.

“Nu putem spune cine este responsabil (pentru exod), deoarece nu există motive directe pentru astfel de acţiuni. Cu toate acestea, locuitorii îşi exprimă dorinţa de a părăsi teritoriul Karabahului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Mulţi locuitori din Nagorno-Karabah vor să treacă pe teritoriul armean, iar forţele ruse de menţinere a păcii “continuă să ajute oamenii”, a mai spus Peskov, citat de media ruse.

Separatiştii armeni din Nagorno-Karabah au capitulat săptămâna trecută în 24 de ore după declanşarea unei ofensive de către Azerbaidjan, la care enclava a fost ataşată în 1921 de puterea sovietică. După ce a sprijinit decenii la rând teritoriul, de această dată Armenia nu a mai intervenit.

Preşedintele azer Ilham Aliev, care a promis să facă un “paradis” din Nagorno-Karabah, le-a transmis armenilor din regiune că oricine doreşte poate să plece, iar cei care vor rămâne trebuie să ia cetăţenia azeră şi să se integreze în statul azer. Până acum Baku nu a permis accesul observatorilor în zonă, unde se află doar forţele ruse de menţinere a păcii.

Acuzat de “epurare etnică” în Armenia, guvernul azer le-a cerut joi “rezidenţilor armeni” din Nagorno-Karabah care fug în masă “să nu-şi părăsească casele” şi “să facă parte din societatea sa multietnică”, potrivit AFP.

Peste 68.000 de armeni au părăsit deja enclava, care tocmai şi-a anunţat dizolvarea după 30 de ani de visuri separatiste. Baku se declară pregătit să organizeze o vizită a ONU în regiune, a anunţat joi Ministerul azer de Externe.

Articole recente

Acord UE-SUA: Franţa a fost “un pic singură”, regretă premierul francez

Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…

3 ore ago

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

3 ore ago

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

4 ore ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

4 ore ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

4 ore ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More