International

Kremlinul consideră “promiţător” dialogul Trump-Putin privind războiul din Ucraina

Kremlinul a estimat duminică ca fiind “promiţător” dialogul dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, în ajunul împlinirii a trei ani de la lansarea invadării Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat despre schimbarea direcţiei conducerii americane, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, şi-a exprimat satisfacţia, în momentul în care Moscova şi Washingtonul afirmă că pregătesc o întâlnire a celor doi preşedinţi şi că negociază viitorul Ucrainei.

“Dialogul are loc între doi preşedinţi cu adevărat remarcabili. Acest lucru este promiţător. Este important ca nimic să nu interfereze cu punerea în aplicare a voinţei lor politice”, a declarat Peskov pentru televiziunea rusă.

El a considerat “de înţeles” reacţia ostilă a preşedintelui Trump faţă de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a numit miercurea trecută “dictator”, după ce liderul de la Kiev a afirmat că Trump trăieşte “într-un spaţiu de dezinformare” rusesc, după ce acesta a acuzat Kievul pentru conflictul declanşat de Rusia pe 24 februarie 2022.

Mai devreme, Putin a marcat Ziua Apărătorilor Patriei spunând că el şi armata sa au o “misiune divină”: aceea de “a apăra Rusia”. Prin urmare, el a promis că va “consolida” armata rusă în continuare, în timp ce ţara este deja concentrată pe efortul de război.

“Soarta a vrut aşa, Dumnezeu a vrut aşa, dacă pot să spun asta. O misiune pe cât de dificilă, pe atât de onorabilă – de a apăra Rusia – a fost pusa pe umerii noştri şi pe umerii voştri împreună”, a spus Putin după ce a decorat militari.

Peskov a insistat totodată că Rusia “nu va vinde niciodată” teritoriul pe care îl ocupă, care reprezintă aproximativ 20% din Ucraina, ceea ce înseamnă că Moscova nu va face compromisuri.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

56 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

o oră ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

o oră ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

2 ore ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

2 ore ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More