International

Kremlinul declară că Rusia nu recunoaşte jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale de la Haga

Kremlinul a anunţat marţi că Rusia nu recunoaşte jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale de la Haga (CPI), a informat agenţia de presă TASS, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale a Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Peskov a fost întrebat despre relatările potrivit cărora în viitorul apropiat CPI ar urma să emită primele mandate de arestare împotriva unor cetăţeni ruşi în legătură cu conflictul din Ucraina.

Potrivit lui Dmitri Peskov, poziţia Kievului înseamnă că obiectivele Rusiei în Ucraina pot fi atinse numai prin ”mijloace militare”.

În 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova a susţinut constant că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

De partea sa, Kievul a afirmat de mai multe ori că, înainte de a discuta despre un plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate în 2022 şi peninsula Crimeea.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

5 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

5 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

5 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

5 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

6 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More