Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru/ Photo by Valentina Pevtcova, Roscongress
Kremlinul a afirmat joi că regretă că Rusia este târâtă în campania electorală din SUA, însă relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt atât de proaste încât acest lucru nu va avea cel mai probabil niciun impact sesizabil asupra lor, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
“Este regretabil”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că “în general e improbabil ca acest lucru să afecteze relaţiile bilaterale, întrucât e greu de imaginat ceva care să le împingă la un nivel şi mai scăzut decât cel curent”.
El a respins totodată ca “absurdă” şi lipsită de fundament alegaţia lansată de şeful Serviciului de securitate britanic MI5, Ken McCallum, care a spus între altele într-un discurs susţinut marţi că serviciul rus de informaţii militare GRU este angajat într-o “misiune de generare de haos pe străzile britanice şi europene”.
Rusia nu acceptă astfel de alegaţii, care merită ignorate, a asigurat Peskov.
Întrebat de reporteri în legătură cu recentele informaţii privind trimiterea de către Coreea de Nord de soldaţi în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns că “pare să fie încă un fake news”.
Ministrul sud-coreean al apărării, Kim Yong-hyun, a afirmat marţi în cadrul unei audieri parlamentare că e “foarte probabil” ca Phenianul să desfăşoare soldaţi în războiul din Ucraina şi că informaţiile apărute iniţial în media ucrainene privind moartea unor militari nord-coreeni într-un atac ucrainean pe un teritoriu controlat de forţele ruse sunt probabil adevărate.
Kremlinul a confirmat în schimb că SUA au trimis Rusiei, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, teste pentru depistarea Covid-19, dar a asigurat că a fost un simplu schimb de echipamente pentru combaterea pandemiei.
“Era începutul pandemiei (…), primele teste nu funcţionau bine şi era penurie de echipamente. Atunci toate ţările încercau să facă schimburi”, a explicat Peskov presei. “Noi am trimis americanilor un lot de respiratoare artificiale, iar ei ne-au trimis acele teste”, a spus el, referindu-se la dezvăluirile din cartea “Război” a jurnalistului veteran Bob Woodward ce urmează să apară pe 15 octombrie.
Dmitri Peskov a atenţionat pe de altă parte joi că extinderea în plan geografic a conflictului din Orientul Mijlociu până în Liban presupune consecinţe catastrofale pentru regiune.
El a lansat acest avertisment întrebat despre posibilitatea ca Israelul să pregătească o acţiune militară în Siria, aliat apropiat al Rusiei.
Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din…
Premierul Ilie Bolojan a informat că demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu a fost înregistrată luni, iar…
Romgaz a înregistrat în primul semestru al acestui an o producţie totală de hidrocarburi de…
Orange Romania a realizat, în primele şase luni ale anului, o cifră de afaceri consolidată…
Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime pentru industriile…
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate…
This website uses cookies.
Read More