International

Kremlinul se aşteaptă ca Erdogan să-i facă joi lui Putin o propunere concretă de mediere cu privire la Ucraina

Kremlinul a transmis miercuri că se aşteaptă ca preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să-i facă omologului său rus Vladimir Putin o propunere concretă de mediere a conflictului în Ucraina, în cadrul întâlnirii preconizate pentru joi în Kazahstan între cei doi lideri, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘Turcii îşi vor oferi medierea. Dacă vor avea loc contacte (ruso-ucrainene), aceasta s-ar face pe teritoriul turc’, a declarat presei consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov.

‘Erdogan va propune, probabil, ceva oficial’, a adăugat el, precizând că se aşteaptă la o ‘discuţie interesantă şi utilă’.

Uşakov a elogiat din nou poziţia Turciei, care ‘nu s-a alăturat din principiu sancţiunilor ilegitime occidentale’ impuse Rusiei din cauza ofensivei sale în Ucraina.

Aceasta ‘va da un impuls suplimentar consolidării cooperării economice ruso-turce’, a apreciat el.

Membră NATO, Turcia, foarte dependentă de gazele şi petrolul rusesc, a depus eforturi de la ofensiva rusă din 24 februarie să-şi menţină relaţiile deopotrivă cu Ucraina şi Rusia.

Ankara a jucat un rol-cheie într-un schimb de prizonieri din septembrie între Rusia şi Ucraina şi în încheierea în iulie, sub egida ONU, a unui acord între cele două ţări care să permită reluarea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Bosfor.

În două rânduri, ea a găzduit o reuniune între reprezentanţi ruşi şi ucraineni pe teritoriul său în martie pentru negocieri, care în cele din urmă au eşuat, cele două tabere aruncându-şi una alteia responsabilitatea pentru aceasta.

Erdogan s-a întâlnit cu Putin de trei ori în ultimele trei luni şi discută telefonic regulat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Preşedintele turc pozează în mediator privilegiat şi îşi doreşte de mult timp să-i aşeze pe liderii rus şi ucrainean la masa negocierilor.

Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a cerut marţi Rusiei şi Ucrainei o încetare a focului ‘cât mai curând posibil’.

Însă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat marţi, într-un discurs susţinut în faţa unei reuniuni virtuale de urgenţă a liderilor ţărilor din G7, că nu mai e nimic de negociat cu Vladimir Putin, care a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene în septembrie, pe lângă Crimeea în 2014.

De la începutul acestei săptămâni, Rusia a escaladat conflictul după ce a lovit cu zeci de rachete întreg teritoriul Ucrainei, distrugând infrastructuri energetice şi atacând ţinte civile, ca răzbunare pentru avarierea parţială a podului Kerci – care leagă peninsula Crimeea de teritoriul rus – în weekend în urma unei explozii pe care a atribuit-o serviciilor speciale ucrainene.

Reacţionând la aceste afirmaţii, Iuri Uşakov a remarcat miercuri în faţa presei: ‘Aş vrea să-i spun că niciodată nu trebuie să spui “niciodat㔑.

Articole recente

Sondaj INSCOP: Peste 40% dintre români ar vota cu AUR, 17,9% cu PSD, iar 15,2% cu PNL

Peste 40% dintre alegători ar vota cu AUR, iar 17,9% cu PSD, conform barometrului realizat…

18 minute ago

Erste: Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală

Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală, permițând în același timp…

o oră ago

Binance și Franklin Templeton își unesc forțele pentru a dezvolta noi produse și inițiative pentru active digitale

Binance, cel mai mare exchange de criptomonede din lume după volumul tranzacțiilor și numărul de…

o oră ago

Petrișor Peiu (senator AUR): „Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu-i umiliți pe români, nu îl primiți pe șeful OMV!“

AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…

2 ore ago

Economia la mâna deficitului (opinie Florin Cîțu)

Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More