International

Kremlinul spune că Putin este pregătit să discute pacea în Ucraina, dar vrea să-şi atingă obiectivele

Preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să avanseze spre o soluţie paşnică pentru Ucraina, însă principalul obiectiv al Moscovei rămâne atingerea scopurilor sale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat televiziunii de stat, difuzat duminică şi citat de Reuters, potrivit news.ro.

Peskov a afirmat că lumea s-a obişnuit cu retorica uneori ”dură” a preşedintelui american Donald Trump, dar a subliniat că acesta a reafirmat în mai multe declaraţii că va continua să caute o soluţie de pace în relaţia cu Rusia.

”Preşedintele Putin a vorbit în repetate rânduri despre dorinţa sa de a încheia cât mai curând o soluţionare paşnică a conflictului din Ucraina. Este un proces de durată, necesită eforturi şi nu este deloc uşor”, a spus Peskov pentru jurnalistul Pavel Zarubin.

”Pentru noi, cel mai important este să ne atingem obiectivele. Iar aceste obiective sunt clare”, a adăugat el.

Luni, Trump a anunţat o atitudine mai fermă faţă de Rusia, promiţând un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv sisteme de apărare antirachetă Patriot. Totodată, el a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a accepta o încetare a focului, avertizând că în caz contrar vor fi impuse noi sancţiuni.

Articole recente

NATO discută marţi încălcarea spaţiului aerian al Estoniei de către Rusia

Ambasadorii celor 32 de state membre ale NATO se vor reuni marţi la Bruxelles, la…

25 de minute ago

Szijjarto: Vom sprijini toate iniţiativele care ne aduc mai aproape de pace

Mai multe conflicte militare din lume au fost aduse mai aproape de soluţionare în ultimele…

2 ore ago

Termene.ro și Sferal.AI lansează programul care ajută firmele românești să automatizeze no-code cel puțin 10 fluxuri din companie în doar trei luni

Termene.ro a deschis înscrierile pentru programul de automatizare care ajută firmele din România să automatizeze…

2 ore ago

Miliardarul Warren Buffett renunță complet la investiția extrem de profitabilă în acțiunile producătorului chinez de vehicule electrice BYD

Berkshire Hathaway, compania miliardarului Warren Buffett, și-a retras complet investiția extrem de profitabilă în acțiunile…

2 ore ago

Un atac cibernetic cu ransomware se află la originea perturbărilor din weekend pe aeroporturi europene, anunţă UE

Agenţia europeană însărcinată cu securitatea cibernetică (ENISA) anunţă luni că perturbări care au avut loc…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More