Energie

Kremlinul susţine că livrările de gaze ruseşti spre Europa sunt la un nivel maxim

Kremlinul a anunţat miercuri că firma rusă Gazprom furnizează Europei gaze la un nivel maxim, conform contractelor existente, şi orice majorare va trebui negociată cu compania, transmite Reuters.

“Nimic nu poate fi livrat dincolo de contracte. Cât? Pe gratis? Este o problemă de negociere cu Gazprom”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, citat de Agerpres.

Separat, adjunctul Ministrului Energiei, Pavel Sorokin, a declarat că Rusia nu şi-a schimbat calendarul pentru pomparea de gaze naturale în facilităţile de stocare până la 1 noiembrie, ceea ce sugerează că nu se grăbeşte să furnizeze Europei cantităţi suplimentare de gaze pe piaţa spot.

Consolidarea stocurilor în Rusia este principala prioritate, a reafirmat recent cel mai mare furnizor de gaze al Europei. Doar după reumplerea propriilor capacităţi de stocare până a finalul lui octombrie, Gazprom va analiza potenţiala creştere a exporturilor către Europa continentală, se arată în notele separate ale analiştilor de la Wood & Co. şi BCS Global Markets, după un webinar cu şefii Gazprom.

În ultimele zile Gazprom a făcut tot posibilul pentru a reitera că îşi îndeplineşte toate obligaţiile contractuale şi are ca obiectiv majorarea exporturilor ori de câte ori este posibil.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor.

Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More