Kremlinul a apreciat luni în mod pozitiv declaraţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski despre posibilitatea unor negocieri între Ucraina şi Rusia pentru încheierea războiului, relatează agenţiile EFE şi DPA, potrivit Agerpres.
“Aceasta, desigur, este mai bine decât declaraţiile Kievului de excludere a oricărui contact cu partea rusă şi cu şeful statului rus” Vladimir Putin, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la briefingul său de presă zilnic.
Totuşi, el a adăugat că vor trebui “aşteptate acţiuni concrete” pentru a putea judeca cât de serioase sunt intenţiile părţii ucrainene. Dar, “evident, a vorbi despre dialog, pe un ton sau altul, este mult mai bine decât a vorbi despre obiectivul de a lupta până la ultimul ucrainean”, a remarcat purtătorul de cuvânt al lui Putin.
La sfârşitul anului 2022, Zelenski a propus o “formulă de pace”, fără a insista atunci asupra negocierilor cu Rusia, după ce în urma invaziei ruse a interzis orice negocieri cu Putin. Respectiva formulă de pace constă într-un document în zece puncte care cere în special retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti. Rusia a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască “noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.
Volodimir Zelenski a anunţat lunea trecută că şi-a fixat ca obiectiv să stabilească toate elementele unui nou plan de pace la timp astfel încât în noiembrie (luna când au loc alegerile în SUA) să poată fi organizat un nou summit asupra viziunii sale privind încheierea războiului cu Rusia şi la care, spre deosebire de primul summit de acest fel care a avut loc în Elveţia în iunie, să fie invitată şi Rusia. Dar Moscova a reacţionat sceptic faţă de această iniţiativă a lui Zelenski, în care vede mai degrabă o nouă încercare a acestuia de a obţine sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.
Într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respinsă între timp de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, Vladimir Putin a cerut în iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, ca pas premergător reluării negocierilor între Moscova şi Kiev pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută postului BBC, Zelenski a estimat că este posibil cel puţin să se încerce oprirea războiului înainte de sfârşitul acestui an. El şi-a confirmat intenţia de elabora un nou plan pentru încetarea războiului, precizând că acesta mai trebuie susţinut şi de partenerii occidentali ai Ucrainei care-i furnizează ajutor militar în războiul cu Rusia.
În schimb, în acelaşi interviu Zelenski nu a mai exclus negocierile cu Putin, deşi în Ucraina este încă în vigoare decretul prin care a interzis tratativele cu preşedintele rus. “Nu este nicio diferenţă dacă va fi sau nu Putin” la negocieri, a indicat preşedintele ucrainean, care s-a arătat acum dispus să negocieze cu reprezentanţii ruşi la un nou “summit pentru pace”, după ce la reuniunea desfăşurată în Elveţia în iunie Ucraina le-a cerut gazdelor să nu invite Rusia.
Anterior, Rusia a exclus la rândul ei să discute cu Zelenski la un eventual summit pentru pace şi chiar a contestat legitimitatea acestuia ca preşedinte, dar fiind că mandatul său a expirat în luna mai, dar este prelungit în virtutea situaţiei excepţionale provocate de război. Totuşi, acum purtătorul de cuvânt al Kremlinului a reacţionat pozitiv faţă de eventuale discuţii cu preşedintele ucrainean, deşi a subliniat că rămâne de văzut ce ar presupune în mod concret intenţiile enunţate în declaraţiile lui Volodimir Zelenski.