Categories: Fără categorie

Kristalina Georgieva, unicul candidat la conducerea Fondului Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni că directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, va fi considerat unicul candidat pentru a deveni următorul director general al FMI, în urma încheierii perioadei de nominalizare în data de 13 septembrie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Georgieva, un economist bulgar nominalizat de statele europene membre ale FMI, se va întâlni cu directorii instituţiei financiare internaţionale, se arată într-un comunicat al directorului general al Fondului Monetar Internaţional.

“Obiectivul Consiliului de Administraţie este să finalizeze procesul de selecţie cât mai curând posibil şi cel mai târziu până în 4 octombrie”, precizează oficialii instituţiei financiare internaţionale.

În vârstă de 66 de ani, Kristalina Georgieva a ocupat în trecut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi în perioada 2014 – 2016 a fost comisar pentru buget, supervizând prima reducere a bugetului multianual al UE.

Oficialul a profitat de o recentă decizie a Consiliului director al FMI, care a aprobat eliminarea limitei de vârstă pentru cei care candidează la postul de director general. Potrivit unor prevederi anterioare, Georgieva nu ar fi putut candida, deoarece depăşea limita de vârstă de 65 de ani.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

49 de minute ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

57 de minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

o oră ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More