Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPrimul summit UE-Liga Statelor Arabe (LSA) se desfăşoară la Sharm El-Sheikh, în Egipt, duminică şi luni. Reuniunea la nivel înalt reprezintă o ocazie pentru cele două părţi de a-şi consolida în continuare legăturile şi de a-şi uni forţele pentru a face faţă provocărilor comune, conform site-ului Consiliului European, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va coprezida reuniunea împreună cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi. Alături de Donald Tusk, UE va fi reprezentată de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
La reuniune va participa şi preşedintele Klaus Iohannis, care va susţine o alocuţiune în sesiunea plenară a summitului, în care va prezenta viziunea României cu privire la cooperarea dintre ţările Uniunii Europene şi cele din Liga Statelor Arabe pentru găsirea unor soluţii comune la provocările actuale, precum şi la cele pe termen mediu şi lung, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Liderii ambelor părţi vor urmări să consolideze legăturile dintre statele arabe şi Europa. Aceştia vor aborda, de asemenea, o gamă largă de aspecte şi provocări comune, cum ar fi multilateralismul, comerţul şi investiţiile, migraţia, securitatea, situaţia din regiune.
Obiectivul central al summitului îl reprezintă crearea unei platforme de cooperare între UE şi Lumea Arabă, ca partener strategic important în Vecinătatea Sudică a Uniunii.
Se preconizează că reuniunea va începe în după-amiaza zilei de duminică 24 februarie la Centrul internaţional de congrese din Sharm El-Sheikh şi se va încheia cu o conferinţă de presă în după-amiaza zilei de luni 25 februarie.
Înainte de summit, la începutul lunii februarie, miniştrii afacerilor externe din UE şi LSA s-au întâlnit la Bruxelles în cadrul unei reuniuni ministeriale.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More