LABIRINT

Autor: Ana Cătănescu

Am visat un labirint straniu,
cu pereți transparenți
care reflectau către un orizont îndepărtat
sufletul meu sfărâmat în mii de cioburi.
Eram tentată să le adun cu unghiile goale
Și să încerc să le recompun….
Numai că nu se lăsau culese,
divizându-se ca o mărgică de mercur
la atingerea unei baghete de vrăjitor.
Simt neuronii cum se întind,
simt cum pulsul crește,
simt cum mă cuprinde dinspre tălpi
către torace,
o apă învolburată,
incertă…
Ochii refuză,
se uimesc,
au tensiune…
Urechile, care țiuie ca un telefon retro pus greșit în furcă,
au “rău de altitudine”.
Perna se scaldă în sudoarea rece
a unei vești căzute din senin.
Stai puțin…
E tot în vis?
Mai apuc să văd cum pereții labirintului se prăbușesc….
Atunci, de ce încă doare și e frig?
Trag până la gât o pătură groasă,
măcar oaselor să le fie puțin mai bine.
Prima rază a răsăritului
mângâie pervazul ferestrei,
obrazul meu,
taie cu lumina sa norul de pe frunte
și face loc speranței…
Mă rog cu glasul moale
și Bunul mă ține pe după umeri
cum numai El știe și poate.
A C
13 septembrie 2021

***

Sunt Ana Cătănescu, am 65 de ani, m-am născut, am crescut și locuiesc dintotdeauna la țară, Dărmănești, de Dâmbovița.

Grație unor profesori excepționali la limba și literatura română, am avut mereu o neobosită aplecare pentru citit și scris. Numai că abia pe la cinzeci și ceva de ani am început să scriu spontan și tot pe atât de sporadic. Este modul meu de a-mi exprima emoțiile.