Macroeconomie

Lagarde: Europa nu trebuie să întârzie cu fondul de relansare

Europa trebuie să distribuie rapid banii din fondul de relansare a economiei, dotat cu 750 miliarde de euro, şi de asemenea ar trebui să dezbată crearea unui instrument bugetar permanent pentru zona euro, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, într-un interviu pentru cotidianul francez Le Monde, preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

Liderii europeni nu au reuşit încă să ajungă la un acord cu privire la schema pe mai mulţi ani, care include atât granturi cât şi împrumuturi, denumită “Next Generation EU”, crescând riscul ca banii să nu ajungă la timp pentru ţările cele mai afectate.

“Obiectivul Comisiei este să poată distribui aceste fonduri la începutul lui 2021, iar acest calendar trebuie respectat”, a avertizat Christine Lagarde. “Avem nevoie de asemenea de progrese rapide pe partea politică, în special cu privire la adoptarea măsurilor de către parlamentele naţionale”, a adăugat preşedintele BCE.

Lagarde a mai spus că fondurile din planul de relansare trebuie ţintite pentru a putea susţine transformarea economiei. “Dacă nu sunt ţintite, dacă se vor pierde în labirintul administrativ, şi nu vor susţine reorientarea economiei reale din ţările noastre spre mai mult digital şi mai mult verde, atunci vom rata o oportunitate istorică pentru a face o schimbare reală”, a apreciat preşedintele BCE, într-un moment în care negocierile cu privire la acest plan excepţional de relansare au intrat în blocaj la Parlamentul European, în special cu privire la condiţionarea fondurilor de respectarea statului de drept.

Christine Lagarde a mai spus că liderii europeni ar trebui să se gândească la transformarea fondului de relansare într-un instrument permanent, o idee tabu în unele state mai conservatoare, şi de asemenea să discute crearea unui instrument bugetar permanent pentru zona euro. “Credem că este esenţial ca plasele de siguranţă fiscală pe care guvernele le-au introdus în perioada acestei crize să nu fie retrase prea curând”, a spus Lagarde.

În ceea ce priveşte politica fiscală, Lagarde a repetat punctul de vedere standard al BCE, subliniind că panoplia de instrumente a băncii nu este încă epuizată iar decidenţii vor introduce noi stimulente, dacă va fi necesar.

Articole recente

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

14 minute ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

16 minute ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

17 minute ago

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

3 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More