Afaceri

Lansarea Early Game Accelerator – investiţii de pânǎ la 200 000 euro în startup-uri de tehnologie

Fondul de investiţii Early Game Ventures (EGV) a lansat programul său de accelerare dedicat startup-urilor din tehnologie.

În fiecare an, fondul îşi propune sǎ selecteze 5 sau 6 startup-uri româneşti din domeniul tehnologic, pe care să le accelereze în cadrul unui program foarte intens, coordonat de partenerii Early Game Ventures. În fiecare din aceste startup-uri, fondul va investi pânǎ la €200.000 pentru 7%-10% din acţiuni.

Selectarea startup-urilor va fi făcută pe tot parcursul anului.

„Programul nostru de accelerare este foarte selectiv. În condiţiile în care acceptăm doar 5 sau 6 echipe pe an, nu vom funcţiona în sistemul de cohorte folosit de celelalte programe de accelerare din Romania, ci vom fi deschişi către startup-uri pe tot parcursul anului. Practic, de cate ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiţia pe loc şi vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii. Acesta este un alt lucru foarte important: în programul nostru, echipele de antreprenori lucrează direct cu partenerii EGV, având acces direct la oamenii-cheie şi la toate resursele fondului”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures.

 

„În ultimele luni am analizat peste 150 de startup-uri din care am ales trei echipe în care să investim. Ne asteptăm ca şi pe viitor sa păstrăm această rată de conversie de 2% de la primul contact cu un startup până la investiţia propriu-zisă”, a mai declarat Cristian Munteanu.

Early Game Ventures este interesat de startup-uri care inovează la nivel de tehnologie şi care încearcă să rezolve probleme majore ale clienţilor si ale societăţii. 

Programul de accelerare constă în „tot ceea ce antreprenorii au nevoie şi nimic din ceea ce nu îi interesează, îi face să îşi piardă timpul sau focus-ul”. Spre exemplu, acceleratorul EGV oferă acces la alţi investitori, atât din Europa cât şi din US, la servicii de recrutare, business development, marketing, legal sau operaţiuni. Fiecare partner EGV este implicat direct în program şi lucrează cu 2 sau 3 startup-uri pe an, acordându-le acestor echipe întreaga lui atenţie.

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

35 de minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

50 de minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More