Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLaszlo Becsek
Clubul Fermierilor Români își adaptează mecanismele de funcționare și conducere la nivel național, pentru a asigura democratizarea conducerii asociației și pentru mai buna reprezentare a intereselor regiunilor în agenda de lucru a Clubului. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, Laszlo BECSEK preia funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de 6 luni, potrivit unui comunicat de presă.
”Sunt onorat să preiau mandatul Președinției rotative a Clubului Fermierilor Români. Voi urmări cu prioritate consultările pentru elaborarea PNS și a Strategiei naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură, implementarea Proiectului Concorde, derularea programelor de pregătire organizate de Club, proiectele specifice regiunii Centru, precum și activarea Comitetelor executive regionale ale asociației”, declară domnul Laszlo Becsek, care este membru fondator al Clubului Fermierilor Români și membru în Consiliul Director.
Pentru următoarele 6 luni, obiectivele prioritare ale noului președinte sunt:
Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine Președintele. Astfel, alături de prioritățile Clubului la nivel național, președintele va urmări totodată și următoarele obiective specifice:
Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de 6 luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din Președintele în exercițiu, fostul și viitorul Președinte (desemnați de regiune). Dan Hurduc a fost primul Președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului, mandatul acestuia desfășurându-se în perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021.
***
Profil Laszlo BECSEK
Președinte, ianuarie – iunie 2022
Clubul Fermierilor Români
Laszlo Becsek este membru fondator al Clubului Fermierilor Români și un fermier cu un model de afacere de succes, care îi poate inspira și pe alți fermieri.
Absolvent al facultății de agricultură din Cluj-Napoca și Doctor în agronomie, domnul Becsek este administrator și asociat unic al firmei BIOFARM S.R.L. cu sediul de activitate în Târgu Secuiesc.
Ferma domnului Becsek a fost înființată în anul 1995, iar în prezent desfășoară activitate agricolă pe o suprafață de 1.000 de hectare de teren arabil, având în asolament cartofi pentru consum, cartofi pentru sămânță, grâu, rapiță, porumb și ceapă.
Cu o echipă de aproape 100 de oameni și tehnologia potrivită, a ajuns la performanța de a avea o productivitate sporită la cereale de 7.000kg/ha, la rapiță 3.500 kg/ha, la cartof 42.000 kg/ha, iar la ceapă de 48.000 kg/ha. Producția de cartofi și cea de ceapă sunt livrate în întregime în supermarketuri, îndeplinind toate cerințele de calitate solicitate de acestea.
De-a lungul timpului, societatea a realizat investiții semnificative în spații de depozitare, ambalare (cea mai mare de acest fel din țară), dar și în flota proprie de mașini frigorifice. Investițiile au fost realizate prin programul SAPARD, dar și prin credite și fonduri proprii.
***
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More