Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConsilierul de stat Laszlo Borbely a fost reales în funcţia de preşedinte al Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă.
Adunarea Generală a Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă i-a încredinţat, joi, un nou mandat de preşedinte consilierului de stat Laszlo Borbely, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului. Reţeaua este una dintre cele mai importante organizaţii de sustenabilitate din Spaţiul Economic European şi Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
“Noul mandat înseamnă pentru mine o nouă oportunitate de a coordona îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel european şi naţional, de a consolida şi susţine administraţia publică a ţărilor membre ESDN prin expertiză specializată, promovarea bunelor practici ale sustenabilităţii, implicarea activă a tinerilor şi dezvoltarea de noi parteneriate”, a spus Laszlo Borbely, după preluarea noului mandat, conform comunicatului citat.
În urma consultărilor cu membrii obişnuiţi ai ESDN – Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, România şi Elveţia – în 2025 trei vicepreşedinţi vor sprijini activitatea preşedintelui în cadrul Comitetului Executiv al Reţelei: Jeannette Muller, şefa echipei pentru Dezvoltare Durabilă a Ministerului Mediului, Climei şi Biodiversităţii din Luxemburg, Elisabeth Freytag-Rigler, şefa Departamentului pentru Coordonarea UE pentru Climă şi Mediu din cadrul Ministerului Federal pentru Acţiune Climatică, Mediu, Energie, Mobilitate, Inovare şi Tehnologie din Austria, respectiv Taru Savolainen, secretar general adjunct al Comisiei Naţionale Finlandeze pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Biroului Primului Ministru al Finlandei.
Pe parcursul celor peste două decenii de activitate, mai mult de 450 de experţi în sustenabilitate ai administraţiilor publice din peste 40 de ţări s-au alăturat Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă, 9 ţări europene fiind reprezentate în cadrul consiliului consultativ al organizaţiei. Având rol de platformă a formării profesionale şi a schimbului de bune practici în domeniul sustenabilităţii, ESDN se ocupă în primul rând de pregătirea şi sprijinirea acelor strategii şi măsuri ce vizează implementarea angajamentelor internaţionale pentru dezvoltarea durabilă la nivel european, regional şi naţional.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More