Update articol:

Lavrov dezminte că Putin este bolnav (comunicat)

Serghei Lavrov/ Sursa foto: en.kremlin.ru Serghei Lavrov/ Sursa foto: en.kremlin.ru

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezminţit duminică seară că preşedintele Vladimir Putin este bolnav, dând asigurări că nu a prezentat niciun semn în acest sens, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată discutate în public.

Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat într-un comunicat: “Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni”.

Şeful diplomaţiei de la Moscova a subliniat că Vladimir Putin, care împlineşte 70 de ani în octombrie, apare în public “zilnic”.

“Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui”, a adăugat el. “Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt”, a mai spus Serghei Lavrov.

Vladimir Putin, la putere de peste două decenii, a declanşat la 24 februarie o ofensivă în Ucraina care a ucis mii de persoane, a provocat cea mai gravă criză a refugiaţilor din Europa de la Al Doilea Război Mondial şi a antrenat sancţiuni occidentale fără precedent împotriva Rusiei.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026