International

Lavrov spune că Rusia nu va înceta ostilităţile în Ucraina până când nu va obţine ce îşi doreşte din negocieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că Rusia nu va înceta să lupte în Ucraina până când nu va obţine ce îşi doreşte din negocierile privind încheierea conflictului pe care preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump vor să le lanseze, relatează AFP.

“Nu vom înceta ostilităţile până când aceste negocieri nu vor duce la un rezultat ferm şi de durată care să convină Federaţiei Ruse”, a declarat Lavrov presei în timpul unei deplasări la Ankara, în Turcia.

Moscova cere de facto capitularea armatei ucrainene, cedarea de către Kiev a cinci regiuni ocupate total sau parţial, renunţarea la aderarea la NATO şi instaurarea unor noi autorităţi.

De partea cealaltă, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, ministrul turc de externe Hakan Fidan a spus că negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia trebuie să implice “ambele părţi” aflate în război.

“În contextul în care astăzi intrăm în al patrulea an de război, (…) acordăm o mare importanţă noii iniţiative americane. Credem că o soluţie poate fi găsită prin negocieri la care să participe ambele părţi”, a insistat Fidan.

“Turcia este întotdeauna gata să-şi asume un rol de facilitator (…) Scopul nostru este să punem capăt acestui război devastator cât mai curând posibil şi să vindecăm rănile din regiune”, a adăugat şeful diplomaţiei turce.

Turcia, deşi membră a NATO, a reuşit să-şi menţină legăturile cu Moscova şi Kievul de la începutul conflictului. Le furnizează drone de luptă ucrainenilor, dar nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Totodată, Kremlinul a transmis luni că salută şi susţine ceea ce a numit o nouă abordare a SUA în ceea ce priveşte dialogul cu Rusia, pe care o pune în opoziţie cu cea a Europei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns astfel la o întrebare despre comentariile preşedintelui american Donald Trump de săptămâna trecută, în care l-a criticat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a sugerat că Kievul a început războiul.

Peskov a spus că Moscova speră că Washingtonul va analiza pe deplin cauzele profunde ale conflictului din Ucraina, precizând că acest lucru este necesar pentru a ajunge la o soluţie.

Articole recente

Ministrul Finanţelor: ANAF trebuie să prezinte o hartă a cuiburilor de firme, cu măsuri ataşate asupra celor frauduloase

ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive, radiate sau care desfăşoară activităţi…

2 minute ago

Compania Volkswagen este responsabilă pentru manipularea emisiilor (CJUE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit vineri că producătorii auto, cum ar…

4 minute ago

Franţa: Exportatorii de vinuri şi băuturi spirtoase se aşteaptă la pierderi de un miliard de euro

Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat vineri asupra impactului "brutal"…

7 minute ago

Ucraina: Zelenski cere din nou o întâlnire cu Putin, după ce acesta a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele…

9 minute ago

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

o oră ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More